Cursuri si concursuri

5 mai – Crosul firmelor

Locatie – Timisoara

Luna mai a inceput in forta cu primul concurs de sosea din acest an si anume “Crosul firmelor” cursa care se desfasoara pe o distanta rusinoasa de 10 km pe strazile din Timisoara.

Echipa noastra e impartita intre "Tehno bike" si "Tehno mind" si astfel ca cel putin la proba de ciclism, am ras primele 7 locuri. Nimic deosebit insa caci, cum spuneam n-am avut decat 10 km de pedalat, nici macar nu am reusit sa ne incalzim si gata cursa... Totusi au fost cateva ruperi de ritm care au mai animat cursa si-au ridicat media orara la peste 39km/h.

           Daca anul trecut ploaia si vremea urata ne-a incurcat pe pavajele din Pta. Victoria la sprint, anul acesta nu vremea a fost cea care ne-a facut probleme, ci trecatorii care ne-au cam iesit in cale. 

Astfel eu cu Bita(Bogdan Nadasdean), am pierdut cateva fractiuni de secunda la intrarea in centru, suficient insa sa pierdem batalia pentru podium, care in cele din urma a fost ocupat de Raul Buhas pe prima treapta, Alexandru Grosu pe II, Remus Farcas pe III, Bogdan Nadasdean...IV iar eu pe V Asta e... 

           Oricum berea de dupa a fost mult mai savurata decat cursa in sine. Singura mea obiectie e ca politia nu poate inchide cateva artere ale orasului in timpul cursei . Daca Hamburg, pentru Vattenfall Cyclassics poate inchide aproape tot orasul timp de o zi ca cei peste 20.000 de ciclisti sa pedaleze in voie, nu vad de ce Timisoara nu ar putea face asta macar pentru 2 ore?!? De ce ? Ca autoritatile locale se scarpina in cap si-n fund, nu-i intereseaza deloc ciclismul...alergarea. Bine ca milioane de euro din bugetul consiliului local zboara in fotbal...la Poli...bravo baieti, pentru voi tot ce e in afara de fotbal nu exista sau nu conteaza...  trist.

6-8 mai – Curs de formare la Predeal

Locatie – Predeal

           Imediat dupa Crosul firmelor m-am urcat in tren si-am plecat la un nou curs de formare la Predeal organizat prin intermediul programului Tineret in Actiune. In cele 3 zile de curs ni s-au prezentat problemele pe care le au in general ONG-urile in stabilirea si pastrarea legaturilor cu Mass-Media, dar si problemele de promovare ale acestora. Daca am identificat problema era normal sa o si rezolvam, astfel ca prin intermediul trainerilor am reusit sa acoperim toate semnele de intrebare ce ni se ridicau deasupra capului.

           Partea cea mai interesanta a fost ca la curs au participat si jurnalisti si astfel ca am avut posibilitatea sa lucram impreuna cu ei. La fel de interesanta a fost reintalnirea cu Iordan Oana (Jordan) si Banuta Adrian pe care i-am cunoscut tot la Predeal, la cursul din aprilie. Mi-a facut mare placere sa-i revad...

           In cateva cuvinte cursul a meritat, mai ales ca am mai invatat cate ceva, drept urmare... acum ca am cunostiinte de PR, rog toate ONG-urile sa apeleze la mine.

           

   

8 mai 2011 – “Prima evadare”

Locatie – Bucuresti

      Ai nostrii “ hoinari tibiscusieni” ( Elena si Alex Fodor) au participat in acea perioada la maratonul montan de la Moeciu, dupa care, pentru ca drumul lor ducea spre Bucuresti, am sarit si eu la ei in masina ... si... cu toata viteza spre “Prima evadare”.

           “Prima evadare”... hmmm sa incep?!? Cel mai oribil concurs la care am participat vreodata. Nu am multe de zis pentru ca acest concurs m-a lasat fara cuvinte. Prima data cand am vazut profilul cursei...complet plat mi-am zis ca voi tremina cei 50 de km in maximum 2 ore. Dar noroiul si baltile interminabile au facut in asa fel incat sa termin cursa in 5 ore. Acum rad dar atunci injuram si ma enervam la culme. Pedalam cat e 500 – 1000 m dupa care mtb-ul nu mai voia sa traga. Noroiul imi punea “bete in roate” la propriu caci mi se blocau rotile si trebuia sa le curat destul de des pentru a mai putea continua. Eram negru din cap pana in picioare, aveam noroi pe fata, in gura, in ochi,in par... ce sa mai vorbim de haine, acestea aproape ca nu se mai vedeau sub stratul rece de noroi de Bucuresti.

           La un moment dat am pierdut controlul ghidonului si m-am sprijinit frontal de un pom. Eu n-am patit nimic dar bicicleta a avut putin de suferit. Mi s-a desfacut ghidonul si nu aveam cu ce sa-l strang. Pentru ca eram inca la inceputul cursei nu-mi permiteam sa opresc pe nimeni sa cer un imbus. Astfel, am indreptat ghidonul cu mana si am continuat sa pedalez fara succes insa ca acesta se misca in toate partile iar in mocirla aia nu era prea placut sa “danseszi”. Am profitat de o zona si mai mlastinoasa decat cele prin care am trecut , unde erau impotmoliti o gramada de ciclisti si am cersit un imbus unui alt concurent care desi m-a ajutat, era nervos ca pierdea timp stand cu mine.:) “Stai calm...nu castigi prea mult, cativa metrii eventual...” In fine, i-am multumit si mi-am continuat vijelios cu 10km/h cursa. Aderenta pe roata de spate nu aveam, ma simteam ca pe gheata...cazaturile au fost pe masura dar foarte “placute” caci picam ori in balti ori in noroi pana la glezne, deci oriunde picam o faceam pe moale, fara sa ma accidentez. Inaintam cu viteza cu care poti alerga fara probleme, eram distrus psihic, imi venea sa arunc bicicleta si sa urlu, sa zbier...groaznic. A mai si plouat, ba chiar batea si vantul ca sa fie meniul complet, deci cele mai rele conditii pentru a participa la un concurs.

           Organizarea in schimb a fost destul de buna, dar cum ar putea fi altfel cand se inscriu aproximativ 2000 de participanti? Totusi din acesti 2000 au luat startul 1400 din care doar aprox. 500 au reusit sa si termine cursa. Printre finisheri ma aflu si eu si sunt multumit ca nu m-am inecat prin padurile alea noroioase.

           Daca ar fi sa caracterizez cursa intr-un singur cuvant as face-o fara sa gandesc prea mult ... “jegoasa”... nu mai merg in viata mea la asa ceva...iecs.

           21 – 22 mai 2011 “Supermaratonul Beckescaba – Arad – Beckescaba

Locatie – Beckescaba – Arad

           Primul concurs serios de sosea din acest an ma prinde pregatit si dornic de a-mi demonstra ca antrenamentul de pana acum nu a fost in zadar. E timpul sa intru si eu in febra concursurilor asftel ca impreuna cu Alex Grosu, Remus Farcas, Raul Popa, am plecat din Timisoara cu “noaptea-n cap”( pentru mine), undeva pe la ora 6:00. Incarcat cu paste si glucoza, nu-mi faceam mari probleme pentru ce avea sa fie, astfel ca imediat ce m-am instalat in masina lui Grosu am si adormit. In celelalte masini se inghesuie Bitza, Cristi Enache cu Sorin Burlacu ( Doctorul) la volan, Alex Cretescu cu nevasta si copiii iar din Oravita, Raul Buhas cu tatal sau... asadar trupa mare. Din Arad il pescuim si pe Sergiu Bondor, astfel ca sunt nevoit sa ma mut la Raul Buhas in masina. Coloana noastra intra in vama si ne rugam sa trecem cu bine dar nu o facem pentru ca Raul Popa are cu o luna mai putin de 18 ani si nu reuseste sa treaca in Ungaria. A coborat in vama de unde s-a intors in Arad, bineinteles cu bicicleta...nasol de el. Nasol era si de noi caci am pierdut ceva vreme in vama si ora startului se apropia destul de rapid, astfel ca la Beckescaba n-am mai avut timp de incalzire. Organizarea deficitara s-a aratat inca de la inceput, cand unii din noi, desi inscrisi, nu ne-am gasit pe lista participantilor. Ne-am enervat si am luat numere la intamplare pe care ni le-am prins pe tricou...am completat fisele de inscriere dupa care...START...in spatele masinii tehnice pana la iesirea din oras.

           Etapa I – 50km

         

  Abia dupa ce pe tablita cu Beckescaba a aparut o dunga neagra si oblica  a inceput adrenalina. Toti au sprintat ca nebunii, de parca atunci se termina cursa. Am strans bine de ghidon si am accelerat si eu... Probleme nu-mi faceam mai deloc, nu aveam emotii ca as putea sa raman in spatele plutonului sau ceva de genul acesta, ba mai mult, incepeau sa-mi placa ruperile de ritm care se faceau destul de des. Dupa primii 10 km apele s-au mai linistit, ungurii au iesit de la trena si s-au ascuns in pluton, lasand si pe umerii nostrii trena. Noi n-am prea vrut sa caram si ieseam repede din lupta cu vantul, care era destul de intens. S-a mers linistit in pluton pana la prima ambuscada cand cu cativa metrii inaintea mea cade un dobitoc si se intinde bine pe sosea. Ce a urmat nu a fost asa dezastruos, nu au mai cazut decat vreo 2-3 ciclisti dar a creat panica in pluton si astfel ca s-a produs o mica ruptura...plutonul se micsoreaza iar eu cu gandul la ciclistul cazut si la cum l-am lovit cu pedala in timp ce am trecut pe langa el mi-a crescut pulsul. Acesta a crescut si mai tare cand cu 20 km inainte de finish organizatorii se joaca cu nervii nostrii si ne lasa sa ne ratacim. Eram in fruntea plutonului si astfel ca am fost si eu afectat cu cateva secunde bune caci a durat ceva pana am revenit pe traseul cel bun. Noroc cu Bitza care a observat mai repede iesirea “in decor” si tipa dupa noi sa ne  intoarcem cat mai repede... asa am si facut dar a fost crunt caci trebuia sa revenim in plutonul fruntas si trebuia sa tragem tare pentru a reusi asta. Inainte sa revenim pe traseu, exact in intersectia unde comisarii de traseu parca dormeau un ciclist s-a izbit de o masina si spre surprinderea mea nu a patit nimic. Era cam haos in jurul nostru...dar cu toate acestea am reusim sa revenim in fruntea cursei si sa ne linistim, pulsul revine la normal, la fel si viteza.

           Asta nu a durat prea mult caci se apropia sfarsitul primei etape si bineinteles “apele” deveneau din nou agitate, viteza crestea constant, ungurii ies de la naftalina si apasa zdravan pe pedala. Asta se simte caci ei au si castigat sprintul. Cel mai bine clasat dintre noi vine Grosu care termina prima etapa pe 3 si mi pare ca primeste cateva secunde avans pentru asta. Ne tragem la umbra, mancam si asteptam vreo  2 ore pana vin si alergatorii si rollerii. La mai bine de jumatate de ora dupa noi apare si Marius si Luciana Orban care fac impresie acolo caci impreuna cu ei este si Alexia, fetita lor de numai 2 ani.

          

           Etapa a II-a – 50 km

           Startul a fost din nou unul in forta dar asta nu a durat mult timp pentru ca temperatura a inceput sa creasca si aerul aproape ca devenea irespirabil. Asfaltul s-a incins bine, astfel ca la nivelul rotilor temperatura se invartea in jurul a 50 de grade celsius. Nici calitatea asfaltului nu era aceeasi, gropile incepeau sa apara si asta se simtea asta. Raul Buhas a “imbratisat” o groapa care l-a scos din lupta pentru podium, a facut pana si a fost nevoit sa abandoneze caci sanse prea mari sa revina in plutonul fruntas nu mai erau. Pacat, am pierdut un coleg cu care puteam lucra bine...

           Inainte de vama cu Romania, Alex Grosu sprinteaza bine si incearca sa se desprinda de pluton dar nu prea reuseste caci ungurii trag bine si il prind destul de repede. Animati fiind de tentativa lui Alex, vin atacuri si din partea lui Bitza si Remus, cu care incercam o desprindere. A fost un moment bun pentru noi, am plecat ca nebunii din pluton intr-un moment de neatentie al acestuia...Bitza urla cat putea sa mergem dupa el, la fel si ungurilor...”hai hai...ghere ghere...” si rula cu peste 50 km/h...dar nu reusim sa rupem plutonul, l-am intins doar. Numai cei mai putini antrenati au ramas in urma...

           Ciudat e ca dupa trecerea granitei cu Romania, soseaua a fost vizibil mai buna dar nu ne-am putut bucura prea mult de asta pentru ca vantul s-a intors si ne batea din fata. Cam greu sa duci trena in astfel de conditii dar  trebuia cumva sa ajungem la finish...la Arad, care se apropia destul de rapid. N-a mai fost nicio rupere de ritm pana la intrarea in oras, cand ritmul a crescut din nou, multumita si lui Sergiu Bondor care ne duce trena intr-un ritm foarte bun. Eu ma plasez bine, cam al 5-lea si astept sprintul, mai schimb o treapta, strang coarnele bine in palme, inspir adanc...expir brusc...inima incepe sa-mi bata precum unui iepure....simt fluxul de sange care-mi iriga creierul, am emotii, nu mai vad decat roata celui din fata, nu mai aud nimic, sunt prins 100% in cursa. Viteza urca la aproape 50km de ora si iata-l pe Grosu care ataca ca un nebun, dupa el se ia si Cobra, incerc sa ma tin si eu de ei...reusesc dar tot nu trec finish-ul pe podium pentru ca din nou organizarea deficitara ne “trage clapa”... Linia de sosire era pe o straduta dupa primaria Arad...iar noi ne-am dus cu toata viteza inainte, pana sa ne intoarcem ungurii trecusera deja finish-ul si astfel ca au mai adunat ceva avans in fata noastra. Nervii au fost pe masura, la fel si injuraturile... Pentru a ne oftica si mai tare, organizatorii abia dupa trecerea noastra au trasat linia de sosire... am ramas muti, lipsiti de reactie,parca eram paralizati...

           N-am stat mult pe ganduri, ne-am urcat in masina si am plecat spre Timisoara, dupa ce la finish apar si Sergiu Sirbu cu Raul Popa...nerabdatori ca adoua zi sa pedaleze si ei.

          Etapa III – 50 km

           A doua zi traseul este aproape acelasi cu cel din prima zi, trebuia sa ajungem din nou la Beckescaba. De data asta langa noi la start ma bucur sa-i am pe Sergiu Sirbu cu Raul Popa dar din pacate Bitza si cu Raul Buhas au renuntat la cursa si nu mai sunt alaturi de noi. In clasament lucrurile nu sunt foarte clare si asteptam finalul etapei pentru a vedea daca avem sanse la podium sau nu.

           De data asta startul e lejer, se merge incet pana la iesirea din oras, dar odata cu apropierea acesteia frecventa de pedalare a crescut si imediat s-a reconturat plutonul din primele doua etape. Ma enervez pentru ca un aradean merge haotic si parca tot incearca sa ma scoata de pe sosea, astfel ca evit cat pot orice apropiere de el. Trena de data asta se schimba frumos si destul de des, astfel ca cel din fata nu oboseste prea repede... ma pozitionez in spatele lui Vlad Marius care ne cara bine, dupa 1 km il schimb si trec eu la trena

si incep sa car..si car bine cu 40km/h dar vreau sa ies rapid din fata si fac semn cu cotul celui din spate sa ma schimbe...dar nimic, acesta intarzie sa apara...insist si nimic. Ma uit in spate si observ cu mare surprindere ca plutonul este cu cateva sute de metrii in urma mea. Nu stau mult pe ganduri si accelerez, cresc bine viteza si incerc sa ma car... ma ajuta si vantul si astfel ca reusesc sa tin viteza ridicata la 48 – 50 km/h. Pana la finish mai sunt vreo 30 de km si daca reusesc sa evadez ar fi cea mai mare realizare ciclista pentru mine...dar... nu resusesc, caci Cobra trece la trena si trage ca un caine sa duca plutonul dupa mine...si dupa vreo 7 km de evadare ma prind. Ma consolez cu gandul ca am incercat si ma ascund din nou in pluton...sa-mi revin. Imediat dupa incercarea mea, il vad pe Remus ca sprinteaza si se duce bine in fata si este lasat sa faca asta pentru ca se stia ca plutonul il poate prinde oricand. S-a carat si el vreo 3 km pana cand a fost ajuns, dupa care imediat a urmat o rupere de ritm a lui Grosu care a animat din nou cursa...dar nici el nu a avut sanse.

           Toate merg bine si linistite, pana inainte finish cu 10 km cand din spate vine Cretescu care urla ca un turbat ca a “spart” Cobra si trece la trena ducand-o ca un caine. Intradevar, ma uit in pluton si observ ca Marius Vlad nu este langa noi, de asta Cretescu accelereaza ca stia bine ca a scapat de un pretendent la podium. Astfel ca echipa Tibiscus trece la trena si duce plutonul rapid la finish, unde doar Grosu se claseaza pe locul 4... eu vin pe 6.

           La Beckescaba e veselie mare, lumea canta si danseaza, organizatorii pregatind un moment de destindere pentru participantii la maraton. Tocmai de aceea am ramas impresionat de dansul unei tinere domnisoare maghiare si nu m-am abtinut sa nu o imbratisez si sa o pup..:) Bineinteles momentul a fost surprins de colegii care radeau si faceau poze...:)  A fost o etapa buna pentru noi si ma bucur si de Sergiu Sirbu care a reusit sa se tina de pluton, trecand linia de sosire odata cu acesta.

           Etapa IV – 46 km

           Eram curiosi sa vedem clasamentul si ramanem impresionati sa aflam ca Alex Grosu, sub numele unei fete ( caci la inceputul cursei si el, la fel ca mine a luat un alt numar de concurs), este pe locul 3. Imediat ne-am strans toata echipa si-am facut strategia de atac pentru ultima etapa. Scopul nostru, al intregii echipe Tibiscus era sa-l protejam pe Grosu si sa-l caram la sprint inainte de finish, astfel incat sa termine printre primii...

           Tocmai de aceea aceasta ultima etapa nu a fost prea spectaculoasa intrucat nimeni nu se avanta sa faca ruperi de ritm pentru a-si consuma energia degeaba. Toti stateau linistiti si asteptau cu nerabdare sa vina sprintul final. Planul nostru de atac momentan functiona perfect, Grosu statea imediat in spatele meu, sa fie pregatit sa sara cand este necesar. Cheia noastra era sa sprintam inainte de finish pe podul de dinaintea orasului Beckescaba unde era putina urcare, iar eu cum sunt bun catarator, asta am si facut. Cand am vazut podul...tzusht...ca sageata pe urcare. Grosu dupa mine...la fel si doi unguri si putin mai in spate si Cobra...restul plutonului a ramas in spate si nu mai conta pentru podium. Am carat bine ... ma ardeau picioarele destul de tare pe mica urcare dar n-am renuntat...am tras cat am putut numai ca sa il rup pe Grosu de pluton si intr-o oarecare masura am reusit. Sanse aveam si eu la podium dar ghinionul si rautatea unor oameni au facut ca din nou sa nu urc pe nicio treapta a acestuia. In ultimul viraj inainte de finish, chiar in intersectie, a oprit masina sotia lui Marius Vlad, blocandu-ne noua...celor din fata calea spre finish, favorizand astfel apropierea lui Marius de noi. A fost suficient sa pierd cateva secunde pentru a trece linia de sosire in afara podiumului. Ca totul sa fie “frumos”, chiar cu 10 m inainte de finish mai erau inca doi dobitoci cu masina care stationau si se uitau in stanga si in dreapta ca doi boi la o poarta noua. De data asta n-am mai rezistat si dupa ce-am trecut finishul m-am intors la ei si m-am exteriorizat cum am stiut eu mai bine...in romana bineinteles. Nu-mi pasa daca ei au inteles ceva su nu, dar eu m-am simtit foarte bine dupa ce-am facut asta...

           Gustul amar ce-l aveam in gura a disparut vazand ca strategia echipei noastre a functionat perfect. Cu toate obstacolele inamicilor care sunt lipsiti de etica si morala, Alex Grosu a castigat etapa, 

aducand bucurie si noua...celor care l-am ajutat sa castige. A fost un moment bun, de tinut minte modul in care echipa Tibiscus a lucrat... Sunt foarte bucuros de evolutia noastra, la aceasta cursa chiar am simtit ca suntem o adevarata echipa. O senzatie placuta care ne da aripi...optimism si vitalism... ne confirma ca antrenamentele cu echipa de pana acum au fost benefice...

           Ne schimbam de tzoale, ne punem bicicletele pe masina si ne asezam la coada pentru traditionalul gulas si meritata bere pe care le primeam din partea organizatorilor. Au sosit si cei cu rolele, apoi maratonistii... printre care un ungur care a alergat de unul singur 100 km fiind si castigatorul supermaratonului la aceasta proba...cred ca a fost si singurul. Oricum bravo lui...sa alergi atatia km pe o asemenea caldura trebuie sa fie un act de nebunie combinata cu eroism...

           Iata si premierea care din nou ne surpinde caci dupa calculele noastre, Grosu trebuia sa fie pe locul III, dar nici gand... pe podium au urcat 3 juniori de la o echipa de ciclism din Beckescaba...deci...partea ungureasca din organizare a tras bine de partea lor. Noi n-am stat chiar cu mainile in san si am protestat oarecum, caci dupa discutiile cu organizatorii romani am reusit sa-l urcam pe Alex pe locul III, unde trebuia sa fie. Premiul urma sa-l primeasca in Arad... iar noi...ceilalti, am fost trecuti cu 5 secunde dupa clasatul de pe locul III, cu acelasi timp. Practic...plutonul a terminat pe locul IV...

           Multe de zis nu mai am, prezentarea de mai sus e mai mult decat suficienta... Vreau sa mai subliniez faptul ca sunt foarte multumit de modul in care echipa de sosea a Clubului Sportiv Tibiscus

s-a prezentat la supermaratonul Beckescaba – Arad – Beckescaba si sper ca evolutia noastra sa continue in acelasi mod...ba chiar mai bine... multa bafta ne doresc.