marți, 24 mai 2011

Godeanu la "cub"


     "Cubul " din Godeanu se imparte in ultimele 3 ture facute in zona masivului Retezat-Godeanu dupa cum urmeaza...

       Tura I - 4-6 februarie 2011
       Participanti: camera 320 ( i.o. , Sergiu Sirbu, Ghita Schinteie, Elod Zoltan Szasz) + Marius Orban (presedintele Asociatiei Altitudine)
       Locatie: Muntii Godeanu
       Scopul turei: recuperarea unei frontale uitate in refugiul Borascu

     Vremea se anunta frumoasa pentru acest weekend fapt care ne-a motivat si mai mult sa ne urcam in masina si sa plecam optimisti spre "casa" noastra....muntele. Inainte de Hateg cu cativa km facem la drepta spre lacul de la Gura Apei, de unde drumul se inrautateste si bagajele noastre solicita bine Loganul lui Marius. Dar acesta este antrenat cu astfel de drumuri si ajungem cu bine la intrarea in traseul spre refugiul Borascu.

      Ne dezmortim picioarele, "halim" rapid un mar si-un biscuite, ne aranjam rucsacii in spate si incepem urcusul de 2 ore spre refugiu. Traseul nu este marcat dar il cunoastem destul de bine, Marius si Sergiu chiar foarte bine si chiar si in conditii cu zapada de 20-25 cm ajungem la cota 1730 m in mai putin de 2 ore. Refugiul Borascu ne asteapta cu caldura...la propriu caci in 30 min. de la sosirea noastra, temperatura din interiorul constructiei depaseste lejer 25 grade Celsius.
      Obiectiv indeplinit caci frontala este in locul in care a fost lasata in tura trecuta si pentru ca trebuie sa  sarbatorim evenimentul am decis sa ne rasplatim cu un deliciu culinar deosebit...un gulas la ceaun de nota 10.
       Mirosul ametitor al gulasului aflat in fierbere pe soba si stomacul care cere material ne fac sa jucam carti cu un interes scazut si cand vedem compozitia delicioasa in fata noastra procesul de nutritie se pune in miscare, cu alte cuvinte...mancam ca lupii flamanzi.
         Dupa mancare pe langa caldura mai apare un element care ne copleseste...somnul. Dar inainte de a pune "geana pe geana" auzim un zgomot animalic la aproximativ 100 m de refugiu. Se lasa linistea... ne uitam pe geam si vedem lumina ...  se aude iarasi acel zgomot ... inima ne bate tare dupa care..."Lulu! Vino-n coa' !" Rezultatul? 3 indivizi si-un caine...Lulu. Nu ne asteptam sa avem vizitatori dar acest lucru nu ne-a deranjat deloc caci loc aveam suficient in refugiu
Indivizii erau din Resita, respectiv Lugoj, cainele …presupun ca tot din una din aceste doua localitati provine… S-au bucurat cand au vazut ca este caldura inauntru, mai ales ca ei au urcat pe timp de noapte si pe ceva temperaturi mai scazute.           Noi am adormit destul de repede intrucat am fost obositi, nu atat de drum cat de mancare. In refugiu este caldura mare si nu pot sa dorm, ba mai mult ma chinuie setea. Cu bere nu vreau sa-mi “ung gatlejul”, astfel ca ma pun sa topesc zapada. Afara la -8 ,- 10 grade e placut pentru 2-3 minute, inauntru te sufoci. In cele din urma, dupa ce ma hidratez, adorm si eu ca ceilalti…”lemn”.
           Dimineata, pe la ora 10, domnul Marius Orban ne da desteptarea si ne indeamna sa mancam, dupa care sa pornim intr-o tura lejera spre vf. Borascu Mare (2158m). Zis si facut, mancam, ne echipam si plecam , unii pe schiuri de tura , altii perpedes spre varful mai sus amintit. E prima data cand urc mai sus de 1700m in Mtii. Godeanu si spre surprinderea mea, proportional cu cresterea stratului de zapada, creste si placerea.


Schiorii o iau in fata pentru ca isi permit, eu nu ma grabesc, prefer sa ma bucur de peisaj. Dupa nici jumatate de ora Elod ma anunta ca se simte rau si trebuie sa se intoarca…asta e…  Eu ii dau “bice calului” si il prind pe Sergiu care se lupta cu pieile de foca care parca nu fac fata si….astfel gravitatia il trage pe Sergiu inapoi. Injura, este nervos…dar trece de portiunea dificila si iar ma lasa in spate.
            Pe masura ce inaintam, vantul se inteteste iar stratul pufos de zapada se transforma in gheata, care iti da sansa sa dansezi in fata vantului. De asemenea peisajul se schimba, golul alpin “dezbraca” muntii si te lasa mut. Iti da posibilitatea sa admiri in toata splendoarea lor varfuri incepend de la misteriosul Gugu pana in Retezat si chiar Tarcu.

Ma opresc si ma ancorez bine in bete si ma uit “ca boul la poarta noua”… cat de frumos poate sa fie…!! “Iubesc muntele…cum sa nu-l iubesc? Cum sa nu fac asta cand el imi ofera asemenea priveliste? Cum?" Gura aceasta de aer ma lasa in singuratate caci pe Sergiu nu-l mai zaresc, si nici urma de el. Vantul spulbera orice urma in mai putin de cateva minute. Desi merg pe creasta inghetata…singur, in bataia vantului nu ma panichez pentru ca sunt convins ca nu mai am mult pana in varf. Grabesc cu grija pasul si dupa nici 10 minute de mers vad o “momaie”, o gramada de bolovani si inca unul mai mare langa ea, Sergiu care ma asteapta.


               Varful Borascu Mare este atins! Facem cateva poze si plecam dupa Marius si Ghita care au tendinta sa greseasca traseul. Constientizeaza problema si revin pe fagasul normal de unde incepe coborarea de data asta nu pe creasta ci pe o vale dar care si ea este acoperita de gheata. Pana-mi torn un pahar de ceai cu glucoza topita schiorii au si luat-o la goana facand slalom printre bolovani. Eu cu Ghita ramanem mai in urma si dupa ce observ modul in care se crapa gheata sub noi , o iau la relantiu. O avalansa, fie ea cat de mica, nu m-ar incanta, astfel ca ajung cam cu 20 de minute dupa grup, la refugiu, unde Elod ne asteapta la caldurica.
                Scoatem repede ceaunul din pod si radem toate urmele de gulas de pe el, dupa care constatam ca “lupii” au mancat si toata painea. Ne tot gandeam ce vom manca mai spre seara cand foamea ne va lovi din nou dar mai ales, pe ce vom intine “extraordinarul “ pateu vegetal in dimineata urmatoare? Salvarea vine de la colegii nostrii de refugiu si al lor cutu…Lulu, care ne doneaza o paine pe care o consideram “aur”.
                  Cartile incep sa joace chiar daca pur si simplu noi stam cu ele in mana, timpul zboara si iata ca vine noaptea “tinand-o strans de mana pe vulgara” foame. De data asta incaperea nu mai miroase a gulas ci a friptura de porc la burlan. Nu stim ce cantitate de oxizi de fier am “lins” de pe burlan, dar friptura a fost excelenta, la fel si pita de capatat.


                   Dimineata, dupa ce ne batem iarasi pe paine, ne echipam, facem o poza de grup si incepem coborarea spre lacul Gura  Apei, unde avem parcata masina.
Il aud pe Sergiu cum vine lansat in spatele meu, fapt care ma motiveaza si pe mine si o iau la “sanatoasa”. Astfel ca dintr-o ora cat era prevazut pentru coborare, timpul s-a injumatatit dar nu si pulsul care cel putin s-a dublat. Pe Sergiu il pasam la stapanii lui Lulu in masina , caci si ei mergeau prin Resita, iar noi, cu gandul la tura faina pe care am facut-o , gonim in stilul caracteristic lui Marius spre casa. Ajungem “ acasa” si punct, caci groaza revine asupra noastra si ne chinuie mai rau decat orice. Viata de student intr-un camin de Agro nu este viata. Tampitii si manelistii din camin au grija sa ti-o “coloreze. Asta e momentul pe care-l urasc cel mai mult dupa o tura de weekend reusita…reintalnirea cu animalele din Agro.


          Tura II - 18-20 februarie 2011
           Participanti: i.o. , Sergiu Sirbu, Marius Orban, Raul Popa
           Locatie: Muntii Godeanu
           Scopul turei: Transportarea unei sobe dezafectate din refugiul Borascu intr-un alt refugiu.


        Tura a II-a din februarie incepe cu acelasi optimism ca si prima, chiar si in contitii meteo nefavorabile. Plecam tarziu din Timisoara si astfel ca ajungem noaptea la refugiul Borascu, unde de aceasta data zapada ajunge bine la 50-60 cm.
         Sambata dimineata devreme, facem o inspectie amanuntita a sobei dezafectate din refugiu si constatam ca este buna numai pentru fier vechi. Este mancata de rugina si nu mai poate fi folosita prea mult. In plus greutatea ei ne motiveaza sa renuntam la planul nostru de a o muta in celalalt refugiu. Luam cu noi doar burlane si ceva bureti izolatori si totusi pornim in tura lunga ce ne asteapta.
          Avem in fata un traseu dificil, de aproximativ 5 ore, care inconjoara varful Borascu si apoi coboara pe vale pana la intalnnirea cu un parau, zona in care este amplasat cel de-al III-lea refugiu din Godeanu. Zapada este mai mare decat ne-am inchipuit, in unele zone ne ajunge pana la brau, fapt care ingreuneaza foarte mult mersul nostru.

 Totusi noi facem haz de necaz si cu zambetul pe buze continuam sa inaintam...incet dar sigur. Inainte de a ajunge aproape de varful Borascu observ ca ceva nu este in regula cu zona pe care o strabatem. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta si ajung la concluzia ca exact pe unde mergeam noi s-a produs o avalansa. Mi-a inghetat inima vazand blocurile de gheata care stateau acoperite cu zapada. Sergiu m-a linistit cu o vorba buna care mi-a dat energia sa continui urcarea.



De sus, de pe platou nu se vedea mare lucru de aceasta data intrucat era ceata si ningea abundent. Distingem cu dificultate traseul dar experienta lui Marius si al sau GPS ne ajuta sa mergem pe calea cea buna.
Incepem coborarea care de fiecare data imi pare mai dificila decat urcarea, probabil datorita capului care fiind mai greu ma trage la vale.:) Inaintam greu dar gasim cea mai potrivita cale pentru a cobora intr-un mod distractiv si rapid.... izolirul. Astfel ca dam un "izolir party"...

 Raul are noroc, izolirul lui este bun si "evadeaza", iar eu cu Sergiu ramanem in urma si ne chinuim sa alunecam pe zapada, dar fara niciun rezultat. Mai mult de 4-5 m nu alunecam. Astfel ca tot cu forta mare pe genunchi am coborat. Jos, adica ceva mai jos decat sus:), la intersectia cu paraul, zapada este mai pufoasa si ne afundam mai des in ea. Oboseala incepe sa-si spuna cuvantul si chiar daca suntem distrasi de anecdote, viteza noastra incepe sa scada...numai Marius isi continua drumul cu aceeasi viteza...pe el il ajuta schiurile. Noi "inotam" caci este mai practic acest procedeu decat cel clasic de mers.
          In cele din urma intram in padure si ajungem si la "refugiul X " sau "refugiul de jos" cum l-am denumit noi. Este mai deteriorat decat celelalte doua refugii din Godeanu dar cu ceva forta de munca si bunavointa se poate repara si acesta. Acoperisul este subred si in unele locuri intra apa. De asemenea acesta nu este prevazut cu soba, doar cu o gaura in acoperis, iar jos, intr-un colt, un fel de vatra in care se poate face foc. Aveam doua posibilitati de alegere: sa continuam drumul de inca 3-4 ore pana la masina, chiar si cu riscul de a ne prinde noapte pe drum sau sa inoptam in "refugiul X'' cu riscul de a nu avea caldura. Am ales a doua varianta in speranta ca vom reusi sa ne incalzim la un foc mic facut in interiorul refugiului. In prima faza am facut numai fum, dar pe masura ce focul se marea acesta se diminua dar totusi persista de la o inaltime de 170-180 cm.

                 Foc avem, fum avem, mancare avem...ne punem sa mancam, apoi cu stomacul plin deschidem usa larg si gandim "la rece"...ce facem ca sa mentinem caldura in refugiu pe timpul noptii? Facem planton cu schimbul? Facem noapte alba? Sta doar unul de paza in timp ce ceilalti sforaie? Hmmm....dificil... n-am ajuns la ceva concret. Hotarat era doar focul care incepea sa manance si din refugiu putin cate putin. Norocul nostru sta in Raul "pompierul" care a sacrificat confortul sacului de dormit pentru a interveni de urgenta in stingerea partilor "vatamate" ale peretelui din spatele focului.




           Dupa o asemenea interventie ne linistim si "dam mai incet la foc", si sarim in sacii de dormit.



  Nu putem adormi prea usor datorita zapezii de deasupra refugiului care se topea si patrundea inauntru..."inundandu-ne" si datorita fumului care ne dadea aer cu "portia". Am dormit totusi cu un ochi si cu usa deschise. Sacul meu de dormit( de vara), ultra performant...modificat si-a facut bine treaba si nu m-a lasat sa inghet chiar daca spre dimineata , in refugiu erau -8 grade Celsius.


   Ceasul deductiv al lui Marius indica ora 7 dimineata si dupa ce verificam verosimilitatea lui ne hotaram sa "halim" si sa plecam.
     Drumul spre masina nu este simplu deloc caci nu avem niciun fel de marcaj, n-avem nici macar traseu. Am mers pur si simplu pe albia raului, prin balarii...sau chiar pe gheata formata deasupra raului...prin padure...pe langa cascade inghetate dar eram motivati pentru ca aveam  in cap vorba lui  Bear Grylls cum ca "de-a lungul raului intotdeauna exista o asezare umana":) astfel ca am mers mai departe increzatori.

 

            Bineinteles au sosit si cazaturile in apa, nervi si frustrari dar gandim limpede ca doar "nu suntem fraieri sa ne suparam, nu?":) In cele din urma ajungem la drumul forestier care ne anunta ca mai avem doar vreo doi km pana la masina. Pe drum drept parca eram pe autostrada:), picioarele desi ude si obosite parca au luat-o la fuga, astfel ca am ajuns destul de repede la masina. Rapid schimbarea de hainele ude si inghesuirea in masina la caldura. Bucuria noastra ca am ajuns la caldura s-a racit imediat caci am intampinat dificultati la iesirea cu masina de pe acel drum. Timp de doua zile cat am fost noi pe traseu s-a mai depus un strat de zapada de cca. 5-6 cm. Am impins...ne-am chinuit dar Dacia tot Dacie ramane si reusim in cele din urma sa iesim din nameti.
              Obiectivul turei nu este atins dar totusi suntem multumiti ca am reusit sa strabatem intregul traseu intregi si nevatamati. O tura grea, solicitanta dar foarte faina... din toate punctele de vedere....  Ce apreciez cel mai mult e ca astfel de experiente strange legaturile dintre oameni, ii face sa lucreze mult mai bine impreuna, le da incredere ...optimism...le da tot ce este nevoie pentru o ECHIPA.





                    Tura III - 15-16 aprilie 2011
                     Participanti: i.o., Sergiu Sirbu, Marius Orban, Stefan Grozavescu, Selina
                     Locatie: Muntii Godeanu
                     Scopul turei: Marcarea traseului si identificarea unor stane traditionale parasite


           Este prima etapa din proiectul proaspat finantat al Asociatiei Altitudine, proiect ce vizeaza reamenajarea unei stane traditionale din Muntii Godeanu. 
            Vineri, in prima zi Marius cu Stefan aveau de umblat, batut la usi, vorbit cu diferite autoritati locale din zona, legat de proiectul nostru...asadar pentru noi, restul din masina...plictiseala, astfel ca somnul a fost "fratele nostru mai mic". Dupa incheierea primei etape ne-am refugiat ca refugiatii in refugiul Borascu...din nou:) Pentru Selina insa...a fost ceva nou...

              Sambata a inceput distractia... identificarea vechiului traseu spre stane a fost destul de dificila dar din nou experienta lui Marius isi spune cuvantul. De data asta este mult mai usor de parcurs traseul....nu avem zapada, sau cel putin nu la 1000 m. Gasim vechiile marcaje ciobanesti si incepem sa le improspatam...cand bratul drept al lui Sergiu se ingreuneaza...toporul "sare" la mine in mana si isi continua treaba... iar bustenii

 doborati sunt cu greu indepartati de pe traseu. Munca nu este chiar usoara dar este impartita pe cap de individ.Zelina este responsabila cu pozele:)
        Ajungem la golul alpin, de unde ar mai fi inca vreo 3 ore de mers pana pe varful Gugu, dar nu acesta este scopul nostru. Incepem sa cautam stanele sau mai bine zis ce a mai ramas din ele... si le gasim. Una nu mai are decat fundamentul iar cealalta situata la aprox. 500 m mai sus mai are ceva din constructie. 

     De asemenea cautam si un izvor, sau firicel de apa care sa asigure apa potabila pe timpul desfasurarii viitoarelor actiuni. Sergiu este un detectiv bun si gaseste destul de rapid "comoara"...apa de care avem nevoie, un izvor care parca izbucneste dintr-o stanca. Obiectiv indeplinit....am identificat stanele, am descoperit si apa in apropierea lor...e timpul sa ne relaxam pranzind...



   Mancam rapid si ne intoarcem spre masina caci deasupra noastra se adunau nori care nu aratau prea bine. Doar brandusele proaspat iesite din zapada ne dadeau semne de primavara...

 si bineinteles...zambetul meu:)


   Acum , ca avem drumul marcat si curatat , ne este usor sa ne intoarcem la masina. Ceea ce aveam de facut am facut dar cu toate ca eu cu Sergiu voiam sa mai ramanem o noapte in zona...cererea naostra de cazare a fost respinsa de restul echipei care voiau sa doarma confortabil in patul lor de acasa... Astfel ca ne-am dat si noi dupa "vant" care ne-a trimis direct la Timisoara, unde nu gasesc branduse:( cu toate ca eu vreau branduse...
       Chiar daca a fost o tura mai scurta a fost una care si-a atins obiectivele, ba mai mult a facut-o calitativ.  

       Povestea "cubului" din Godeanu se incheie, chiar daca o face cu intarziere destul de mare... Totusi sper ca cititorul s-a racorit putin cu aceste randuri, mai ales acum cand temperaturile incep sa creasca... Eu m-am saturat de iarna si acum ca voi pune punct sper ca la urmatoarea tura sa nu mai gasesc zapada...ci numai flori si verdeata..tocmai de aceea pana la iarna viitoare...va doresc si imi doresc NUMAI BINE!