marți, 21 iunie 2011

Rafting pe Nera

Participanti: i.o., Sergiu Sirbu, Raul Popa, Ghita Schinteie si Selina.
Locatie: Sopotul Nou - Sasca Montana( Cheile Nerei)

      Desi s-au anuntat peste 25 de persoane interesate de tura noastra , vineri, 29 aprilie ora 20, la podul din Sopotul Nou(unde era locul de intalnire), nu a mai venit nimeni in afara de noi si doi caini. Desi toata lumea care auzea de eveniment era foarte interesata si deschisa sa participe, nu au facut nimic altceva decat sa ne  demonstreze cat e de simplu sa deschizi gura doar sau sa dai un simplu "attending" care nu valoreaza mare lucru.
     Pentru Asociatia Altitudine, aceasta iesire a devenit o tradtitie, traditie care se repeta anual de 1 mai. Eu am fost la prima participare dar dupa experienta traita pe apa, sunt sigur ca nu va fi ultima.

      Trecem prin nori si ploaie, suntem putini descurajati de vremea nu tocmai potrivita pentru rafting dar cand vedem minunatul ROGVAIV la orizont parca toate pesimismele noastre au disparut. Am imortalizat rapid momentul dupa care pornim mai voiosi spre Sasca.

            Din "Carbunari City" il pescuim pe Ghita dupa care intram pe offroad pana la Sopotul Nou, unde instalam rapid corturile, facem un foc pentru a destinde atmosfera cu un paharel de rachie, mancam cat pentru doua zile si apoi somn. 

 Desi eram obositi eu cu Raul n-am prea dormit datorita deshidratarii in urma tariei. Setea ne chinuia si noi nu aveam decat bere si ceva apa din Nera. Eu am ales prima varianta, Raul pe a doua ca intr-un final sa ne racorim cu o doza de Fanta donata de Selina...din mila probabil:). Setea dispare atat cat sa putem adormi pana dimineata la ora 10 cand in cort temperatura incepea deja sa se ridice. Ne-am ridicat si noi odata cu ea si-am inceput pregatirile pentru drum.

 Am umflat cele 3 barci pe care le aveam in dotare si am constatat ca toate sunt defecte. Doua din ele erau petecite dar inca rezistau iar barca mea, imprumutata, nu avea decat doua taieturi longitudinale de aproximativ 35-40 cm pe "fund". Chiar si asa, eu cu Raul ne-am aruncat rucsacii in ea si ne-am pus pe apa, care nu era prea buna pentru rafting caci era cam mica. Totusi in jurul orei 12 incepem sa vaslim si sa ne bucuram de cursul din ce in ce mai agitat al Nerei . Nu acelasi lucru il putem spune de ploaia torentiala care ne-a prins la nici jumatate de ora de la plecare. Eu am fost bine echipat si nu m-am udat aproape deloc, pe cand "desteptii" care vasleau in haine de vara(Raul era echipat in chiloti, de fapt in "slipi, te rog frumos") au facut un dus rece destul de interesant.
       Ploaia se opreste, soarele zareste, Nera se grabeste, Ghita se smuceste si se racoreste, rasturnandu-se in apa cu tot cu plasa cu mancare pe care o avea in intretinere. Intra putin in panica caci apa era rece si destul de mare, ba mai mult era rapida si in locul scunfundarii erau si crengi aplecate deasupra raului care il impingeau pe Ghita inapoi cand acesta voia sa se ridice din apa.Poate ca rasul nostru l-a motivat caci in cateva secunde a inceput sa pescuiasca mancarea ce plutea pe apa. Rachia si berea sunt recuperate, deci putem vasli in continuare zambind si razand, animati fiind de domnul Ghita care se linisteste si parca nu mai vrea sa continue. Il motivam noi, ba mai mult, il "remorcam" eu cu Raul pentru a-l menaja:).

      Desi Nera iti ofera peisaje foarte frumoase si salbatice, in acelasi timp iti ofera "sansa" de a-ti risca sanatatea si chiar viata. Tocmai din acest motiv, dupa 2 ore si jumatate de vaslit, in dreptul lacului Dracului ne hotaram sa naufragiem si sa gandim problema. Haine ude, rucsaci uzi, macare uda...aproape totul ne era ud, drept urmare, dupa ce bagam in noi ceva pateu cu pita si clisa cu ceapa,Sergiu cu Ghita si Selina considera ca ar trebui sa ne intoarcem, pe jos spre Sopot, de unde sa luam masina si sa mergem la Carbunari. Asta insemna sa abandonam planul nostru de a parcurge cei 20-25 km de la Sopot la Sasca, pe apa. Lucru de nepermis pentru mine si pentru Raul, cu care iau decizia de a continua drumul. Zis si facut, lasam bagajele la abandonati, desumflam barcile lor, le punem in barca noastra si ne punem din nou pe apa, vaslind de zori pentru ca la ora 21 sa putem ajunge in Sasca unde urma sa ne intalnim cu ei. Barca noastra desi e taiata aluneca bine pe apa si ne miscam destul de repede. Admiram peisajul,


ascultam pasarile si "vocea raului", ne ascultam unul pe altul, gustam din licoarea de pruna si vaslim in continuare...pana cand...
dificultatea traseului ne da batai de cap, valurile ne izbesc de o stanca si spargem si mai bine barca. Naufragiem si incercam sa reparam peretele barcii care avea o gaurica cu diametrul de aproximativ 3 cm., dar fara niciun rezultat, caci imediat dupa ce ne punem pe apa se desumfla. Noroc ca mai avem inca doua barci cu noi.... O umflam pe a doua dar parca si asta pare sparta caci scapa aer pe undeva... cu toate astea ne urcam in ea, Raul vaslind si eu dand la pompe pentru a mentine o presiune constanta de aer in barca. Inaintam aproximativ 1 km asa pana in momentul in care datorita agitatiei raului eu sar in apa pe spate, precum un scafandru profesionist. Apa rece, curenti puternici, abia am reusit sa ies... Mentionez ca nu prea stiu sa inot...norocul meu a fost ca apa nu depasea 1,5m in zona in care m-am scufundat eu. Iesit la mal, m-am linistit, dar am constatat ca apartul foto si telefonul imi erau acoperite de apa in interiorul buzunarului.  Telefonul inca functiona, aparatul nu stiu pentru ca nu l-am aprins tocmai pentru a evita un "dezastru" electric in interiorul lui. Am abandonat si a doua barca care s-a transformat intr-o epava. Peretii laterali aproape ca nu mai era umflati deloc, singurul care era intact era "fundul" barcii care ne-a permis totusi sa traversam raul pe malul opus unde ne puteam desfasura mai bine intrucat nu era asa abrupt. Scoatem de la naftalina cea de-a treia si ultima barca, a lui Sergiu care e cea mai mica si cea mai batrana in acelasi timp. Nu avem prea mult spatiu in ea, drept urmare tractam barca 2 dupa noi. De aici inaintam greu...barca din spate se distreaza cu noi caci se agata destul de des. Incepem sa cautam semnal pentru a-l anunta pe Sergiu ca nu putem ajunge decat pana la cantonul Damian unde vrem sa naufragiem, dar n-avem noroc, semnal zero... Soarele incepe sa se asunda in spatele stancilor si arborilor...noi incepem sa ne ingrijoram. De fiecare data cand vedeam cate-un luminis speram ca acolo sa fie cantonul...dar ...alarma falsa. Inspirati de Bear Grylls, ne motivam ca suntem pe drumul cel bun:). Mai gustam din respectiva licoare cand constatam ca luam apa la bord, apa pe care am inceput sa o evacuam cu o sticla de 2 L, fara succes insa caci noi "inghiteam" mai multa apa decat evacuam. Apa crestea constant in interiorul barcii cand ... auzim voci... oameni, civilizatie...cantonul Damian..."ieee". Am iesit rapid la mal, am ancorat barcile si am luat-o la fuga in cautarea semnalului. Dupa spusele turistilor de la canton, care se ospatau cu gratare si fripturi, ba mai mult unii aveau si cate-o plasma Tv in cort, semnal de telefonie ar fi pe drumul ce duce spre podul Bei. Am luat-o la fuga si dupa ce strabatem traseul de o ora in jumatate din timp(chiar si in conditii minime de vizibilitate), si dupa ce ne taie calea o vipera, cu sudori reci ajungem la intersectia de la podul Bei. Semnal tot nu este dar rugam pe un domn ce era cu masina sa-l sune pe Sergiu cand intra in zona de semnal si sa-i spuna unde suntem si ca suntem intregi.  Cu toate astea nu ne-am linistit, am inceput sa mergem lejer, in negura noptii spre Sasca in speranta ca vom gasi macar o liniuta-doua de semnal.Dupa aproximativ 500 m telefonul meu da semne de viata dar nu pentru mult timp caci imediat dupa ce raspunde Selina la telefon acesta se stinge.... "NUuu..." l-am reaprins si in momentul in care voiam sa introduc codul pin am constatat ca unele taste nu mai functioneaza. Doua cifre din pinul meu nu mergeau... "nuuu..." :( Dupa nervi si injuraturi securitatea cartelei cedeaza si bateria imi permite sa vorbesc cu Sergiu, atat cat sa-i spun unde suntem, de unde ne pot recupera. Ufff...misiune indeplinita...acum suntem linistiti...
          Dupa 20 minute apare Sergiu care parca desi e nervos se bucura sa ne vada intregi. Era foarte ingrijorat vazand ca nu mai ajungem. A plecat dupa noi pe cursul raului, ba mai mult era tentat sa sune la Salvamont. Bine ca n-a facut-o...:)
           Mai asteptam inca o ora pana cand Sergiu cu Raul se duc sa recupereze barcile....adica epavele care bineinteles erau pline cu apa. Pentru ca nicio operatiune de salvare nu se desfasoara ca unsa, acestia s-au si pierdut, luand-o pe cai nebanuite in cautarea cantonului. Noroc ca abilitatile de sofer ale lui Sergiu sunt bine puse la punct si astfel ca ne trezim cu totii in aceeasi formula in masina...cu barcile recuperate...pe drumul ce duce la Racasdia, localitatea mea de domiciliu, unde hotaram sa campam, asta se intampla in jurul orei 1.30 in noapte.
            Pe drum am facut o scurta reflexie asupra aventurii si am ajuns la concluzia ca pana anul viitor de 1 mai nu ne mai trebuie rafting. A fost un weekend nebun, un act inconstient de aventura pe care acum il vizionez cu mare placere dar care atunci nu insemna acelasi lucru. E bine ca suntem intregi si nevatamati, e bine ca acum avem ce povesti, e bine ca totusi cei care s-au anuntat prezenti au fost totusi absenti(avand in vedere dificultatea traseului) dar cel mai important... e ca astfel de ture strang legaturile dintre oameni, dintre prieteni, ba mai mult de atata...legaturile dintre prieteni adevarati. E bine sa sti ca ai pe cineva de incredere pe care te poti baza. Nu mai vreau decat sa spun ca adevartii prieteni ies la suprafata atunci cand iti este mai greu... si pot spune cu sinceritate ca eu chiar am trait asta in aceasta tura nebuna de rafting pe Nera.