Am asteptat asa mult in speranta ca memoria imi va reveni, dar nimic... Totusi mai stiu cate ceva:)
„King of The Mountain”
Locatie: Paltinis
Data: 5 iulie 2012
Participanti: eu, Bogdan Nadasdean, Dan Damian, Emil Chepetan, Marius Ionascu, Remus Farcas, Titel Rusinaru
Singurul concurs de acest gen din Romania, singurul concurs in care castigatorul va deveni „King of the mountain”. O provocare pe care am luat-o in serios inca de cand a auzit de ea. 15 km de urcare continua cu 5,2% panta medie...pfff, specialitatea mea.
Pe lista de start erau inscrisi peste 160 de concurenti din toata tara, concurenti care veneau, fie pentru placerea de a urca pe munte cu bicicleta, fie pentru obtinerea unui timp cat mai bun, fie individual, fie din partea unui club de ciclism. Concurs fara miza dar totusi cand vorbim de urcare, vorbim de greutate. Pe plat oricine poate, dar aici vorbim de stapanul naturii caci muntele este cel care face diferenta tot timpul.
Cu exceptia unui antrenament pe Muntele Mic cu doua saptamani inainte, nu m-am pregatit special pentru acest concurs ci pur si simplu am pedalat. Totusi nu-mi faceam mari probleme in ceea ce inseamna urcarea in sine. Singurii care ma puneau pe ganduri erau participantii, printre ei fiind si cativa foarte buni. Chiar in drum spre Sibiu am aflat ca si Marius Ionascu (Maus) va lua startul , fapt care m-a demoralizat putin...in fine, mi-am propus sa fac o cursa buna indiferent de concurenta.
Ca de obicei, era sa pierdem startul pentru ca noi eram inca la incalzire. Am fost inspirati sa ne intoarcem spre linia de start chiar inainte ca acesta sa se dea. Dupa o mica ezitare a organizatorilor, care erau nu stiau exact daca e mai bine sau nu sa dea startul de pe offroad, pornim incet , in spatele masinii tehnice.
Dupa cateva viraje, steagul cu patratele albe si negre e lasat in jos si eu pornesc ca din pusca, instinctiv, aproape fara sa realizez ce fac. Aveam 30km/h si nu-mi venea sa cred ca m-am distantat de pluton asa rapid. Inima imi pompa sangele incarcat cu adrenalina in tot corpul, cu o viteza uimitoare. Gabi Amza, care facea poze din portbagajul unei masini, tipa continuu la mine si ma incuraja cum putea mai bine, dar chiar si asa nu am putut sa tin ritmul acela infernal cu care am pornit. Picioarele au inceput sa-mi urle in cap ca le omor, plamanii si inima la fel si ce aveam sa fac?!? M-au induiosat si-am lasat-o mai moale, fapt care m-a costat caci dupa numai 2 km de la start, evadarea mea a luat sfarsit. Am fost prins de un grup de urmaritori format din Miron Elisei, Titel Rusinaru, Vlad Daniel si Marius Ionascu care a tras „cu dintii” ca sa ma prinda. „Nu-i bai”, imi spuneam, macar ma bat cu patru oameni nu cu tot plutonul. Remarcabil e ca echipa noastra si de data asta are in evadare trei oameni. Ritmul impus de Maus era constant si destul de ridicat si eu nu prea reuseam sa-mi revin dupa sprintul de la inceputul cursei. Caldura ma sufoca iar asfaltul topit ma enerva la culme caci imi dadea senzatia ca ma incetineste. Astfel ca dupa inca vreo doi km il pierd din vizor pe Maus care se desprinde usor-usor de noi. Il vedeam cum se departeaza si parca eram imobilizat caci nu puteam face nimic sa-l ajung. In aceeasi situatie se aflau si ceilalti ciclisti din grup.
Maus se departeaza, noi parca pedalam pe loc, trec la trena si impun ritmul care-mi convine, nu dupa mult timp Miron Elisei , cu mtb-ul lui „tunat” cu roti de cursiera ma schimba si imi da posibilitatea sa-i studiez ritmul. Trece si Titel in fata apoi iarasi eu si la un mic moment de neatentie, intr-o curba, cand ma uitam la Gabi cum sta relaxat in masina si face poze, Vlad Daniel sprinteaza si se desprinde de noi. Ridic si eu ritmul dar chiar si asa nu reusesc nici eu si nici Titel sa-i „luam” roata. L-am pierdut si pe acesta, la fel cum l-am pierdut si pe Elisei, dar in spatele nostru.
Panta era in continuare abrupta si ma enervam ca inclinatia ei nu mai voia sa scada. Imi doream tot mai mult sa ajungem pe „platou”, unde inclinatia pantei urma sa scada chiar si pana la
1 %. Chiar inainte sa ajungem pe „ plat”, impreuna cu Titel, m-am apropiat destul de mult de cel din fata noastra dar acesta fiind mai masiv, cand a a juns pe acel fals plat in urcare a accelerat si s-a distantat din nou. Totusi, noi suntem doi si asta ne avantajeaza caci incepem sa ne schimbam la trena si ne mai dam ragaz si de odihna activa, unul-altuia.
Mai sunt 4 km si nimic nu pare sa se schimbe in clasament. Maus, probabil ca are deja 1 minut in fata noastra, Vlad Daniel are vreo 300m in fata, iar Miron Elisei e la o distanta nepericuloasa in spatele nostru. Caldura devine insa si mai insuportabila pentru ca pe „platou” nici urma de umbra. Cauciucurile se infig bine in asfaltul topit si produc un sunet scarbos, rupta parca din „Alien”. Apei chioare din bidon ii mai lipseste pliculetul cu ierburi pentru a iesi un ceai pe cinste, iar eu ma gandesc din nou la strandul din Beremend.
Pe ultimii 2 km, urcarea din nou se inteteste si noi, la fel ca cel din fata, dam semne de oboseala. Totusi, chiar in momentul in care totul parca parea pierdut, pe sosea apare un caine, care incepe sa latre furios si foarte agresiv la cativa cm. de piciorul meu. Ce doping? Ce medicamente? Pune un caine nebun dupa mine si „rup” bicicleta. In momentul acela oboseala a fost substituita rapid se catre adrenalina care-mi inunda violent corpul. Instinctiv m-am ridicat in picioare si-am inceput sa sprintez si sa „latru” si eu la caine. Dupa vreo 500 m., cainele observa ca eu sunt mai nebun ca el si binevoieste sa ma lase in pace si imi da posibilitatea sa ma uit in spate...Titel nu mai e langa mine si imi pare rau ca l-am „rupt”. Totusi cand ma uit in fata observ ca m-am apropiat mult de Vlad Daniel, fapt care-mi da increderea de care aveam nevoie. Incerc sa tin ritmul cat pot de ridicat si bine fac caci exact cand intru un ultimul km il prind, spre disperarea prietenei respectivului care tipa cat putea sa accelereze ca il prind. Am ascultat-o pe tipa si l-am prins, dar vazand ca respectivul se „tine” bine de mine, am „lasat pedala” si-am inceput sa-mi readun puterile pentru sprintul final. Duc trena in continuare si imi convine la nebunie acest lucru caci merg in ritmul meu preferat. Pedalez lejer, imi trag sufletul, dar simt ca sunt invaluit de o emotie enorma care-mi amorteste picioarele. Incep sa inspir adanc aer in piept, imi pun mainile pe partea inferioara a ghidonului si cand vad pancarda cu 200 m. pana la finish, sprintez la fel de tare ca la inceputul cursei. Intru in ultimii 50 m. si incep sa ma bucur, bicicleta rula singura spre linia de sosire care-mi asigura un pretuit loc II, la 1 min. si 15 sec. in spatele lui Maus.
Am terminat cursa in 42 min. si 11 sec., cu 1 min. si 10 sec. mai bine decat castigatorul primei editii si cu 33 sec. dupa prima elita de atunci.
A fost greu dar frumos si eu sunt multumit de rezultatul obtinut chiar daca sunt „loser” cum spunea Bitza dupa cursa. Macar eu sunt primul...dintre loseri:)
Tibiscus-ul si de data aceasta a facut o cursa buna, avand in prima jumatate toti sportivii inscrisi la concurs. Maus –loc.1, eu loc 2, Titel-loc 4, Bitza-loc 11, Emil – loc 16, Remus – loc 19 si Dan, care a urcat doar intr-o plimbare alaturi de Giginic, a terminat pe 44. Felicitari colegilor...!
Partea cea mai interesanta a zilei a fost ca si profesionistii care participau in Turul Sibiului, aveau sa soseasca la Paltinis, drept urmare, impreuna cu colegii, m-am asezat cu 100 m. inainte de finish si-am asteptat punctul culminant. Acesta a sosit cu venirea primilor ciclisti care s-au batut pentru castigarea etapei. Cand s-au apropiat de noi am inceput sa alergam pe langa ei, sa zbieram, sa facem galagie, sa-i incurajam.
Ne-am distrat pe cinste caci asa am facut cu toti ciclistii care treceau pe langa noi. La un moment dat, ma suna Alex Grosu si-mi spune ca ma vede la TV in direct...am ras si-am continuat treaba impreuna cu Bitza care din cand in cand ii mai imbia si cu bere pe ciclisti : ) Ne-am simtit bine, spre deosebire de profesionisti care erau storsi de orice farama de energie, cel putin asa mi se parea mie. Ca tot vorbesc de profesionisti sunt tare curios sa stiu ce timp au scos acestia numai pe bucata pe care am avut-o si noi de urcat. Oare as fi tinut ritmul cu ei? Nu stiu dar sper sa aflu cat mai rapid caci participarea in Turul Sibiului devine...incet incet un obiectiv important pentru echipa noastra. Cu un sponsor puternic in spate, mult antrenament si determinare eu zic ca se poate. Deci, „rog toti sponsorii sa apeleze la mine” :)
Tour de Pecs, etapa a VI-a
Locatie: Komlo, Ungaria
Data: 7 iulie 2012
Participanti: eu, Titel Rusinaru
La aceasta etapa cu multa catarare am mai fost in 2010 dar atunci eram in perioada in care ma chinuiam sa raman cu plutonul mai mult de 4-5 km. Atunci am terminat cursa printre ultimii participanti si muream de ciuda ca nu puteam sa fac mai mult. Iata insa ca dupa 3 ani ma reintorc la Komlo, dar de data asta cu dorinta de a-mi lua revansa pentru rusinea de atunci.
Caldura mare din nou si ca sa fie tacamul complet, m-am asezat la start mai neregatit ca niciodata. Fara incalzire, fara geluri proteice, cu un singur bidon de apa pe bicicleta si in buzunare cu 5 biscuiti cumparati la "kil", doua banane, un bidon cu apa si un gel primit de pomana de la Titel...multumesc Titel. Ma simteam oarecum ca in 2010, la fel de nepregatit ca atunci, drept urmare nu aveam nici cele mai mici emotii. Aveam de pacurs 6 ture a cate aproximativ 15 km fiecare, cu diferenta de nivel destul de mare, dar atata timp cat este vorba de urcare, nu-mi fac probleme. Pornim lejer, in spatele masinii tehnice pana aproape de iesirea din localitate si spre surprinderea mea, chiar si dupa ce s-a dat startul propriu-zis, nimeni nu a atacat, se mergea frumos, lejer, ca intr-o cursa in care aveam de parcurs 200 km., in care toata lumea vrea sa-si conserve energia. Mi-a placut asta caci aveam si eu timp sa ma incalzesc.
In prima tura nu s-a intamplat nimic deosebit, pur si simplu se rula. In ce-a de-a doua tura insa, lucrurile au inceput sa se agite, caci elitele au inceput sa faca ruperi de ritm pentru a subtia plutonul. Pe prima urcare mai serioasa din tura a doua se formeaza evadarea si ii are in componenta sa pe aceeasi oameni de la profesionisti...Ivanics Gergely, Csomor Zoltan, Pelikan Janos etc.
Stiam ca sprinterii vor cam avea de suferit la aceasta etapa si imi placea sa stau in pluton in spatele celor de la Cervelo, Veloki si Balaton Team si sa ma uit la sprinteri cu scot limba serios pe urcare....."Ehhh, ce sa va fac daca voi sunteti ciclisti doar 200 m. dintr-o cursa!" Ce-i drept, la sprintul final, pe plat, acestia "fulgera si tuna", "mananca tot". Oricum ii apreciam ca reuseau sa se tina de pluton. Eu ma odihneam cat puteam si nu faceam nimic altceva decat sa astept si sa mananc biscuiti cu banane, combinatia ideala.
In tura a 3-a, observ ca in fata se formeaza un grup de 5-6 ciclisti care pornesc in urmarirea evadatilor. In acel grup erau cativa juniori si ceva profesionisti si mi se parea ca era si un ciclist din categoria mea. Am accelerat si eu in speranta ca ii prind dar fara rezultat, efortul ar fi fost mult prea mare si poate inutil. Raman in continuare in pluton si incerc sa-mi impart apa in asa fel incat sa imi ajunga pana la final. Caldura e ceva mai suportabila decat la etapa de la Villany, aici avem noroc ca sunt portiuni ale traseului si prin padure, la umbra.
La sfarsitul turei a 4-a, juniorii U17, fetele si seniorii peste 50 ani, sprinteaza si termina cursa, lasand plutonul mai sarac ca niciodata.
E mai trist acum ca nu mai sunt fete in pluton si eu chiar ma voi plictisi. Totusi n-am facut asta caci din cand in cand mai serveam si eu trena, asa sa fiu luat si eu in seama. Interesant e ca la finalul turei a 5-a, chiar pe ultima urcare mai serioasa, inainte de finish, ataca Vasko Jozsef de la seniori 40, si eu, din lipsa de ocupatie fug dupa el si il prind. Stiam ca el va termina cursa la finalul turei dar simteam nevoia de a face ceva pentru a dinamiza atmosfera. Seniorul urca bine si ne desprindem frumos de pluton. Pe coborare cara tot el si ma lasa la trena doar in ultimul km. Nu voiam sa fie prins de contraconcurentii lui si l-am carat cat am putut de bine pana la finish, unde acesta castiga etapa la categoria lui. L-am felicitat si mi-am vazut in continuare de drum. Mai aveam 15 km. pana la final si eram singur, intre evadati si pluton. Ca sa nu ma simt singur, am apelat la "gelu' ", prietenul meu cu gust de portocale, ca sa-mi tina de urat si sa ma sustina pana la final.
Dupa primul viraj din ultima tura, in fata mea, la vreo 300 m. apar doi ciclisti care erau din grupul urmaritor ce s-a desprins de pluton in tura a 3-a. Stiam ca pot colabora cu ei, astfel ca pe prima urcare mai lunga ii prind si le fac semn sa stea dupa mine. Erau amandoi de la elite dar pareau cam extenuati spre deosebire de mine care am stat numai in pluton si eram oarecum fresh. Le fac semn cu mana sa stea aproape de mine caci ritmul meu pe urcare nu le prea convenea. Totusi au rezistat si in capatul urcarii le fac semn sa ma schimbe de la trena. Vine coborarea si ei cara mai bine dar chiar si asa aveam emotii ca vom fi prinsi de pluton. De fiecare data cand treceam la trena le ziceam "ghere...ghere", in speranta ca vor creste si ei ritmul. Intram pe o portiune de plat si cu aproximativ 6 km. inainte de finish, ma sperii la propriu caci stiam ca in spatele meu nu sunt decat doi ciclisti dar cand ma uit in spate vad tot plutonul. " Cum naiba? Cand au ajuns astia langa mine?" Eram speriat, mahnit si bucuros in acelasi timp caci am bagat spaima in Nogradi Balazs (cel de pe locul 2 in clasamentul general), care vazand ca plec in urmarirea evadatilor si-a pus toti colegii de la Cervelo la munca, numai ca sa ma prinda pe mine. Stiu asta de la Titel care era in pluon si se amuza vazand disperarea ungurilor. N-a fost sa fie dar macar i-am obosit si mi-am dat seama ca le este putin frica de mine.
Titel, odihnit... se desprinde usor de pluton si se duce in fata. Am trecut rapid la trena si am incercat sa blochez plutonul, poate...poate se desprinde Titel. Nici vorba de asa ceva caci Cervelo trec la trena pana al meu coleg este prins. Ultimii 3 km. ne intampina cu urcare si cu atacul lui Titel care ma mobilizeaza si pe mine si pe inca 2 ciclisti profesionisti sa sprintam.
Titel urca bine dar se "ineaca" aproape de varf cand ramane in urma. Se merge tare mai ales ca suntem pe coborare si cu 1,5 km. inainte de finish. Intram in ultimul km. si trec la trena ducand cat pot eu de bine. Totusi din spate vin ca acceleratul doi ciclisti de la Cervelo, Nogradi Balazs si inca un coleg de-al lui de la elite care l-a carat pana m-a prins pe mine. Intram in ultimii 400 m. si Nogradi Balazs trece la trena si apoi sprinteaza. Eu, mai cobor lantul cu doua pinioane si stau in spatele lui dar urcarea se inteteste si eu nu mai am chef si curaj sa schimb pe alta viteza mai usoara. Las totul asa, strang tare din dinti si plec frumos din spatele lui prin partea dreapta. E greu, extrem de greu caci ma dor muschii de la picioare si eu sunt pe un raport total nepotrivit pentru acel sprint. Eram precum un tir care se chinuia sa urce un deal. Cu toate acestea reusesc incet, incet sa ma desprind Nogradi. Totul era in slow motion, parca a trecut o vesnicie de cand el a declansat sprintul si eu sunt "greu". Fortez cat pot de tare si reusesc sa-mi bat "inamicul" la sprint. Am terminat cei 94,2 km in 2:38:31, cu o viteza medie de 35,7 km/h.
Stiam ca sunt pe podium dar nu stiam exact pe ce pozitie a acestuia sunt. Cu toate astea, nu ma opresc sa intreb si ma duc direct la masina unde un mare mar asteapta nerabdator sa fie mancat. La premiere aveam emotii caci imi aud din nou numele pronuntat in maghiara: "Olmoian Olexandru, Te Se Tibiscus, Temesvar, Romania", zambesc si cu mandrie in suflet urc pe prima treapta a podiumului. Sunt foarte bucuros si asta se citea si pe fata mea.
Pai cum sa nu fiu bucuros? E prima victorie in Tour de Pecs, prima etapa castigata dupa doi ani de cand "alerg" la aceasta competitie. Sunt cel mai fericit...iei....i-am batut pe unguri :)
Dupa ce mancam portia de gulas oferita din partea organizatorilor ne indreptam spre pensiunea unde aveam facuta rezervarea. Facem rapid un dus, tragem un pui de somn, dupa care mergem sa facem o plimbare in Pecs, orasul pentru care eu am o simpatie nemarginita, cu toate ca de cand particip la Tour de Pecs, niciodata nu am avut timp sa-l vizitam. De data asta chiar imi doresc sa vad macar o bucatica din acest oras care in 2010 a fost capitala europeana culturala. Oras cunoscut pentru portelan, pentru bere, pentru unul din importantele centre universitare ale Europei, pentru viata culturala intensa si bineinteles pentru arhitectul si designerul Marcel Breuer. Nu spun nimic mai mult decat ca necesita vizitat. Noi n-am fost decat in zona centrala dar suficient cat sa ma indragostesc de acest oras.
Seara, la pensiune, pentru ca stiam ca va avea loc o nunta, ne asteptam sa fie galagie, scandal, dat din buric pe mese, sticle sparte etc., etc., cum suntem obisnuiti la noi dar nici vorba de asa ceva. Parca era nunta muta acolo. Ceva muzica specific ungureasca, mancare si cateva dansuri timide. Din cand in cand, din sala de nunta mai iesea cate-o tipa maritata de mult (dupa cum spunea Titel), care-si tragea sufletul facandu-si vant cu rochia. Eu cu Titel savuram o salata si urmaream absenti spectacolul ce se desfasura in fata noastra. Bineinteles, barfeam si ne amuzam pe seama nuntasilor, mai ales a nuntaselor. La un moment dat am fost tentati sa furam mireasa dar pentru ca voiam sa luam startul si in etapa de a doua zi fara sa fim batuti, ne-am linistit. Interesant oricum...
Dupa somnul putin bulversat de caldura din mansarda unde eram cazati, am luat micul dejun, am platit, ne-am echipat si-am plecat pe biciclete spre locul de start al etapei a VII-a, care era doar la cativa km de locul nostru de cazare.
Tour de Pecs, etapa a VII-a
Locatie: Pecs
Data: 8iulie 2012
Participanti: eu si Titel Rusinaru
La inscriere vad ca sunt pe locul 2 in clasamentul general , fapt care ma bucura si ma motiveaza sa obtin si in aceasta etapa valonata, macar un loc 4 pentru a-mi mentine pozitia.
Luam startul, se pleaca tare, caci era ceva coborare, viram la dreapta si intram pe un drum secundar si cam atat...black-out... Dupa cateva ore bune ma trezesc in drum spre casa, cu alte haine pe mine, cu dureri de cap, bandajat si zgariat. In stanga mea vad un CD pe care erau scrise datele mele si langa el, un bilet. Il deschid si citesc cu voce tare... "YOUR BRAIN IS OK!" zambesc si ma uit intrebator la Titel, care conducea in stanga mea. "Ai cazut!", imi spune el. " Ti s-a rupt furca." Ma uit mai bine in oglinda, intr-adevar, eram serios avariat si se pare ca am cazut in cap. Nu-mi aminteam nimic si eram foarte coonfuz. Nu prea stiam unde sunt, ce-i cu mine, cum am ajuns acolo. Bine, sunt unele intrebari la care nici acum nu le stiu raspunsul. Imediat dupa cazatura am fost inconstient si am doar cateva franturi de amintiri. Ce stiu sigur e ca in permanenta sotia si fiica unuia din organizatori erau langa mine. Doamnei i-am spus in mai multe randuri: " You are my mother, now!" In rest....o nebuloasa totala, sunt cateva ore din viata mea de care nu-mi aduc aminte sa le fi trait. Titel mi-as spus ca eram constient dupa cazatura, si ca imediat dupa ce m-au pansat la ambulanta am dat interviu la ceva televiziune locala. " Ce le-oi fi zis?" Habar n-am si mi-e ciuda ca nu stiu nimic. In fine, am fost dus la spitalul din Pecs, unde mi-au facut tomografia, m-au pansat si pentru ca eram ok, m-au trimis acasa.
Cand am ajuns in Timisoara, am mers direct la spitalul judetean pentru a vedea ce spun si doctorii nostri. M-au curatat, mi-au cusut cu 5 fire arcada dreapta, asta dupa ce mi-au "raschetat" spranceana, mi-au mai facut o tomografie, mi-au verificat reflexele, organele, umerii, miscarile etc., si-au dat diagnosticul abia dupa vreo 3 ore..." Traumatism cranio-cerebral inchis, minor". Experienta de la urgente a fost si ea interesanta prin sumedenia de lucruri care se derulau in fata mea. In timp ce eu eram intins pe pat, asteptandu-mi doctorul, aud o femeie care zbiera ca o nebuna, injura, se zbatea, facea foarte urat...ma gandeam ca poate vor sa o exorcizeze. Apoi, in timp ce niste studente care-si faceau practica la medicina imi curatau rana, in salonul unde eram eu apare o domnisoara cu voce cunoscuta. Am deschis un ochi...e Violeta, colega de facultate, muscata de ceva insecta, cu mana dreapta umflata. Bineinteles, practicantele se amuzau pe seama noastra zicand ca e "meeting point la urgenete". Dupa ce m-au facut ca nou, m-au pus sa astept in alta sala pana mi se scriu "tadulele". Acum aveam posibilitatea sa vad mai multe, era un roman ce se derula in fata mea pe mai multe fire narative. Pacienti, cu durere pe fata care nu spuneau nimic, studente de medicina care voiau sa impresioneze doctorii, mai putin una care-si admira continuu unghiile, doctori care flirtau cu studentele si colegele lor. Am vazut si politie, o pitipoanca, am vazut relatiile ce sa deruleaza intre medici si medici, intre medici si pacienti, intre medici si studenti, intre pacienti si pacienti...am vazut multe si ma pasiona treaba asta. Bineinteles, eram sub influenta anestezicului si nu stiu sigur daca acesta nu a avut vreun efect si asupra atentiei cu care priveam eu fiecare detaliu din jurul meu. Probabil mintea mea suferinda voia sa recupereze informatia pierduta cu cateva ore mai devreme. Cine stie? Nimeni, nici macar eu. E horror sa nu stiu nimic din ce mi s-a intamplat. Totusi e interesanta chestia asta, e fain sa vezi cum lucreaza creierul in situatii critice. La mine cred ca si-a dat shut down ca sa se protejeze...hmmm...acum ma uit pe track-ul GPS al cursei si vad ca in momentul cazaturii aveam 45 km/h si un puls normal de 156bpm. Mai ciudat e ca inainte sa cad am rulat 40 km. cu o viteza medie de 38,5km/h si eu nu stiu mai nimic din toate astea. Banuiesc totusi ca roata de fata nu-mi era bine stransa si in momentul in care am trecut peste calea ferata, la ridicarea ghidonului, mi-a sarit purs si simplu roata si eu am plonjat in cap. Ce sec.
Acum, la doua saptamani dupa accidentare, trag linie si constat urmatoarele: arcada sparta si cusuta, zgarieturi pe fata, umar si cot, pierderi de memorie, furca rupta, cadru avariat, noroc ca exista cineva acolo sus, imi iubesc casca, multumesc organizatorilor, cadru nou, cheltuieli, datorii, si bineinteles, multumesc frumos Dan.
Gata, inchei ca vreau sa ies la antrenament...ne vedem pe sosea, mai motivat ca niciodata.
