vineri, 31 mai 2013

"Regina cursă a păcii"



Locatie: Arad/Békéscsaba (Romania/Ungaria)
Data: 25-26 mai 2013
Participanti: eu, Alex, Andrei, Bitza, Dan, Emil, Remus



         Bineinteles, sunt putin ironic si poate rautacios cand spun de Supermaratonul Békéscsaba-Arad-Békéscsaba ca e cursa pacii, dar din punctul meu de vedere asa e. Chiar si organizatorii spun in fiecare an ca proba de ciclism nu este de fapt o competitie, ci mai mult o plimbare. Eu, unul nu am reusit sa inteleg acest lucru pentru ca stiu ca indiferent de statutul evenimentului, atunci cand se strang mai mult de 10 ciclisti la un loc, totul se transforma in competitie.

 Organizatorii au facut insa tot posibilul sa nu ne lase sa ne batem la sprint sau sa ocupam mai mult de jumatate de drum. In prima etapa am intampinat problema asta, cand insotitorii de pe traseu, care erau pe motociclete, ne fortau oarecum sa stam cat mai grupati, pe o singura banda iar la sprintul final, unde am reusit sa ma pozitionez bine, am fost scos de pe sosea de un insotitor motociclist care facea zig-zag-uri in fata noastra pentru a nu ne bate la sprint. Am pierdut orice sansa la sprint, terminand prima etapa, cu vant puternic de fata, pe locul 6 (primii 3 au fost in evadare).
 
           Startul in etapa a II-a, de la Mezohegyes la Arad, cu lungimea de 50 km, l-am luat dupa mai bine de 2 ore de pauza in care trebuia sa soseasca si restul participantilor de pe traseu. Si de data asta evadarea se formeaza cu mult inainte ca noi sa reusim sa reactionam in vreun fel, semn ca suntem dezastruosi la START. Pentru ca voiam sa ne miscam si noi putin oasele,lasam campurile cu maci la o parte si inca de la km 14, trecem cu aproape tata echipa la trena, si incercam sa o ducem cat mai bine in speranta ca evadarea nu isi va mari prea mult avantajul.

 Stiam ca vom munci in zadar si stiam ca vom fi obositi pentru sprintul final dar am vrut sa ne exersam munca de echipa si totusi nu am facut-o degeaba, caci trena noastra a reusit sa prinda un evadat, chiar cu 7-8 km inainte de finish. In Arad, organizarea ne incurca din nou, dar de data asta nu un motociclist, ci un comisar de traseu care ne facea semne sa mergem pe banda stanga, dar problema e ca respectivul facea semnele in apropierea unui sens giratoriu si noi am facut la stanga...intrand in sens, desi trebuia sa mergem inainte.

 O mare parte din pluton a facut acelasi lucru si pana ne-am desteptat si am revenit din nou pe traseu, sarind borduri si alte obstacole, am pierdut din nou sprintul.
             Am fost cazati in Arad, de organizatori si asta imi place. Ii felicit pentru felul cum au reusit sa organizeze transportul, cazarea si masa pentru mai bine de 500 de oameni. 
             A doua zi...a plouat. 


Vremea nu a tinut de loc cu noi si ne-a ingreunat situatia in pluton. De data asta impreuna cu Remus m-am infiltrat printre cei de la CTT la start si am impiedicat formarea unei noi evadari. Singurul care s-a dus ca din pusca a fost un ungur, dar s-a dus prost, caci a plecat de capul lui, fara niciun ajutor. Bineinteles, plutonul a tinut o distanta recuperabila fata de el si l-a lasat sa lucreze singur mai bine de 30 km. Pe la km 40 acesta a fost prins, blocat si atacat, tot de catre cei de la CTT, moment in care, stand expus la vant, pelerina de pe mine a inceput sa se umfle tot mai mult si m-a transformat intr-o balena lenta. Am pierdut cativa metri in spatele plutonului pe care n-am reusit sub nicio forma sa-i recuperez si am ramas in urma. Am fost demoralizat putin, dar odata ce ma apropiam de finish, vazand starea oribila in care se afla soseaua, am multumit sortii ca nu am ramas in plutonul care a avut parte si de cazaturi, cauciucuri sparte si spite rupte,  chiar inainte de sprintul final. La sprint, Alex Grosu a fost cel mai bine clasat al echipei, terminand cursa pe locul 2.

              Dupa ce ne-am schimbat echipamentele ude, am  mancat si-am stat la coada pentru masaj, am urcat din nou pe biciclete dar fara niciun chef, vazand norii grei care dansau deasupra noastra. Singurul lucru care ne-a motivat sa plecam din nou in cursa a fost cei 28 km rezervati pentru ultima etapa. Mi-am dat pelerina jos, deci nu ma mai luptam cu balenele de pe mine si-am stat la "caldurica" in pluton, fara nicio motivatie. Singurul lucru la care m-am gandit in etapa asta a fost Grosu si ma rugam pentru el sa nu fie hartuit prea tare in evadarea cu ceilalti 4 membri de la CTT. Impreuna cu Bitza am mai animat putin finalul cursei, cand am sprintat pe podul de la intrarea in Beckescsaba, reusind sa ne desprindem de pluton, dar platul ne omoara si nu cu mult timp inainte de finish, suntem prinsi si mancati. 
                Cea mai mare satisfactie a noastra a fost ca am ramas intregi, fara sa fim angrenati in cazaturi sau alte accidente. Singurele care au suferit au fost rotile care acum sunt cam strambe. Clasamentul? N-are rost sa vorbesc despre el. Atata timp cat la un concurs cu peste 500 de participanti nu exista chip-uri de cronometrare a timpului, clasamentul e facut dupa ureche si dupa presupuneri, drept urmare, colegul nostru Alex Grosu care a terminat pe locul 5 in clasamentul general, conform organizatorilor a venit pe locul 133. Ceilalti doi colegi, Bitza si Andrei, care au terminat in primii 10 nu au mai fost premiati pentru ca n-am mai vrut sa ramanem inca o ora si jumatate in plus in Beckescsaba. Eu am terminat cursa pe locul 18.

                Finalmente...felicitari Cycling Team Timisoara care a lucrat bine impreuna si care a demonstrat ca are potential...pe plat deocamdata.

vineri, 10 mai 2013

UN nou sezon, un nou sponsor



Locatie: Feked - Pecsvarad, Ungaria
Data: 21 aprilie 2013
Participanti: eu, Andrei, Emil, Remus, Titel, Vladimir



                 Pentru mine sezonul competitional 2013 a inceput abia in aprilie, dar chiar si asa inca nu am adunat suficienti kilometri incat sa pot face fata cu adevarat inceputului de sezon competitional. Am revenit dupa o perioada in care durerile de genunchi ma enervau, astfel forma mea fizica scartaia iar moralul nu mi-era prea ridicat. Cu toate astea, elementul care m-a impulsionat sa urc din nou pe bicicleta a fost...tineti-va bine... BEREA. Da, caci am descoperit cu adevarat gustul unei beri de inalta calitate, proaspata, nefiltrata si fara conservanti.



Bineinteles vorbesc despre Terapia Platin si Terapia Gold, produse de catre Clinica de Bere Timisoara , o fabrica nou infiintata in oras, care produce specialitati de bere din clasa premium, exlusiv pentru piata locala. De ce spun ca berea m-a impulsionat in acest inceput de sezon? Pentru ca de anul acesta echipa noastra are ca sponsor principal pe acest producator de bere, asadar ne-am si "botezat" sub numele de: CS TIBISCUS-CLINICA DE BERE.
De ce am facut asta? Pentru ca cele doua parti se potrivesc perfect. Noi, ciclisti amatori fiind, pedalam si incercam sa traim cat mai sanatos iar "Clinica de bere" fabrica o bere naturala care consumata dupa antrenament, reda organismului lichidele , mineralele, vitaminele si oligoelementele necesare revitalizarii. Practic, noi folosim "Terapia" ca si bautura izotonica.
                   Cu acest stimulent in spate, in 21 aprilie ne-am prezentat cu aproape toata echipa in Ungaria la etapele II si III din Tour de Pecs.

Etapa a II-a, desfasurata la Feked, ne-a asteptat cu un contratimp individual pe o distanta de 20 km, in care cel mai bun rezultat al echipei a fost al lui Emil Chepetan, care a reusit sa urce pe treapta a III-a a podiumului la categoria lui de varsta ( 17-19 ani). 

Eu, stiind ca nu sunt foarte bun la contratimp, am inceput cursa cu gandul de a ma menaja pentru etapa de dupa amiaza dar n-am reusit sa fac asta, am fortat chiar daca n-aveam sanse. Mi-era foarte greu sa merg agale, in pas de defilare in timpul unei curse. Competitia iti ofera emotie, adrenalina si energie si acestea sunt forte pe care cu greu le poti controla. Avand aceasta dilema in minte, am terminat cursa in 32 minute si 35 sec, cu aproape 1:30 min. mai slab decat in 2012, acest deficit aruncandu-ma pe locul 12.

                    Etapa a III-a, de la Pecsvarad mi-a amintit de bucuria pe care am simtit-o anul trecut cand la aceasta etapa am urcat pentru prima data pe podium in Ungaria, dar dupa startul cursei am fost lovit din nou de drumul ingust, cu gropi si pietris fin, urcari abrupte, coborari rapide si viraje periculoase. 


Am suferit mult in prima tura cand eram inconjurat de pluton si nu aveam libertate de miscare, nu vedeam gropile din fata mea si foloseam intens franele. Pierdeam teren la fiecare viraj si imi era foarte greu sa raman in fruntea plutonului. Eram foarte incordat si nu reuseam sa scap de gandul ca as putea sa cad la fiecare viraj, alunecand pe nisipul si pietrisul fin intins pe sosea. Ma si gandeam la momentele in care as fi putut sa-mi scot pietricelele din piele cu ajutorul pensetei. Horror...si nici nu ma mir ca aveam pulsul prea ridicat.

                       A doua tura a inceput cu aceeasi catarare abrupta si destul de lunga, care de data asta m-a avantajat caci mi-am impus un ritm potrivit si suficient de ridicat incat sa ma desprind de pluton. Incet, incet am luat-o inainte si am fost prins abia in finalul urcarii de inca 3 ciclisti, din care unul era colegul meu Titel.


 Problemele au venit din nou pe coborare, unde reuseam cu greu sa ma tin dupa ceilalti rutieri. Cat de nebun trebuie sa fi sa mergi cu peste 60 km/h pe un drum oribil prin padure? Si cand sa-mi pun din nou aceasta intrebare, pierd 2-3 m in spatele celorlalti si gata...dusi au fost. E incredibil de dureros sa vezi cum cei din fata ta se desprind de tine si tu nu poti face nimic sa-i mai ajungi. Totusi, exista si o parte pozitiva in asta...din momentul acela am mers in ritmul meu si inimioara mi-a multumit mult pentru asta, si acum mai bate in semn de apreciere. Ultimii 15 km i-am facut singur si urcarea finala, unde anul trecut ma bateam cu ceilalti la sprint, am facut-o langsam, dar nu pentru ca asa am vrut ci pentru ca atat am putut. Asta e...avem si timpuri mai grele in cariera...


Ceilalti colegi au ajuns cu bine la finish, cu mica exceptie a lui Titel care a facut pana si afost nevoit sa abandoneze. La finalul etapei a III-a, cu punctele adunate de fiecare din noi, echipa CS TIBISCUS-CLINICA DE BERE, a urcat pe locul III in clasamentul pe echipe. Ca tot vorbesc de rezultate, vreau sa-l felicit prin acest intermediu pe fostul coleg de echipa, Dani Crista de la Cycling Team Timisoara, care a reusit sa obtina locul I la contratimp si locul II la etapa de dupa-amiaza, la categoria Elite, bravo Dani.

                           Concluzia? Ma asteapta un sezon competitional dificil in conditiile in care sunt in an terminal la facultate. Obiectivul meu pe 2013 e... sa dau randament maxim in conditii minime.

Pana la etapa viitoare, merg sa beau o "Terapia". :)