Locatie: regiunea Emilia Romagna, Italia
Data: 03-13 martie 2013
Participanti: eu si Dali
Dupa
sesiunea oribila de examene din ianuarie-februarie, simteam nevoia sa iau o
gura de aer curat intr-o minivacanta luata clandestin de la scoala. Si unde altundeva sa
beneficiez mai bine de ceea ce imi doream daca nu in Italia?
Ei bine, ne-am cazat in Castrocaro Terme e
Terra del Sole, bineinteles la rude de familie.
Localitatea e o statiune balneoclimaterica de fapt, dar nu ca Buzias sau
Herculane unde numai drag nu ti-e sa stai ci una foarte cocheta si linistita.
La poalele muntilor Apenini si la o aruncatura de bat de marea Adriatica,
statiunea isi merita cu adevarat renumele.
Bineinteles, partea care m-a interesat pe mine cel mai mult a fost
exploatata la maximum. Este vorba de ciclism si iar ciclism, drept urmare in
bagajul meu s-a regasit si cursiera.
Daca in Romania vremea nu imi permitea sa
ma antrenez dupa bunul plac, cat am stat in Italia am reusit sa fac cateva ture
frumoase in conditii climaterice rezonabile. Temperaturi de pana la 12 grade
celsius, uneori si soare zambitor, uneori si vant cu ploaie si uneori si plat. Da, doar uneori ma intalneam cu suprafata plata a terenului, in rest numai urcare.
Cum ma abateam de la drumul principal, intram pe un fel de drumuri comunale asfaltate care te plimbau pe tot felul de coclauri. Zona e incredibil de linistita si frumoasa si pe langa astea, dealurile de acolo m-au facut sa ma indragostesc de zona Emilia Romagna.
Cu Dali am facut cateva ture pe bicicleta, ba mai mult a facut si un test drive pe cursiera.
Totodata m-a dus pe coclauri si mai ascunse, astfel am gasit si "Cascata e ponto della Brusia" ce dateaza din secolul XIV.
Pe aproape toate dealurile sunt plantatii viticole dar si plantatii de maslini sau kaki si pentru ca aceste plantatii trebuie intretinute, peste tot se puteau vedea case imprastiate si rasfirate. Fiecare isi construia casuta unde ii placea mai mult...
Localitatiile mai mari erau insa aparate de cate-o cetate istorica si veche de cand taica, si m-a impresionat faptul ca toate erau restaurate si bine intretinute.
De asemenea, am fost placut impresionat si de aliniamentele de pini destul de batrani care se regaseau de-a lungul soselelor principale si faceam comparatie cu situatia de la noi, in care se defriseaza orice arbore de pe marginea drumului ca nu cumva vreun "destept" sa se infiga cu masina in el.
Sa mai spun ca am mancat multe paste? Cred ca se subintelege. N-as fi specificat asta daca in vizita noastra la Venetia nu am fi servit la un restaurant o portie de paste cu fructe de mare. N-am mancat niciodata si ma gandeam ca daca tot sunt in orasul lui Vivaldi sa mananc ceva care sa-mi aduca aminte de locul acela.
Cum a fost? Scarbos si nu foarte gustos, dar m-am saturat:)
Aaaa, era sa uit. Venetia? Oras pe apa in proces de scufundare cu milioane de turisti ce roiesc anual ca niste furnici. Credeam ca daca mergem in martie va fi mai liber orasul, dar ne-am inselat, Venetia nu e libera niciodata, indiferent de vreme sau sezon.
Pentru ca n-aveam chef sa arunc o gramada de bani pe gondola sau taxiuri pe apa, am cumparat o harta si am luat-o la pas printre canale si trotuare inguste. Bineinteles ca ne-am invartit in cerc, dar nu ne faceam griji...ziua era ceva mai lunga si ideea de labirint ne-a placut. Piata San Marco este cu adevarat monumentala si te cam lasa fara cuvinte.
Am stat minute bune acolo uitandu-ne la Bazilica San Marco si la Palatul Ducal, dar am fost intrerupti de un pescarus care tocmai ce furase sandwich-ul unei domnisoare de langa noi.
Tipa a ramas cu gura cascata, la fel si noi si eu am inceput sa mananc pe ascuns, ca nu cumva sa patesc la fel:) Tot pe acolo ne-am invartit si dupa podul criticat ( Ponte della Constituzione), proiectat de Santiago Calatrava,
dar mi-a placut mai mult incarcatura istorica a podului Rialto a lui Nicolo Barattieri.
In fine, dupa o zi intreaga de hoinarit in labirintul venetian, am dormit ca un pui de cuc.
Ce-am mai vazut si mi-a placut? Marea Adriatica vazuta de pe plajele statiunii Milano Marittima
Cesena e si ea la o aruncatura de bat, dar pe ea am vazut-o doar in treacat, in timp ce gafaiam pe bicicleta. La Forli, un orasel cat o treime din Timisoara, am prins "La Segavecchia", un festival cu o vechime de mai bine de 500 de ani, menit sa o alunge pe vrajitoarea cea rea care a adus fapte rele in anul acela.
Galagie multa, parada cu ciudatenii, tineri adolescenti la limita comei alcoolice si bineinteles, multa multa lume. Daca stiam ca voi fi calcat in picioare pe-acolo, ramaneam acasa.
M-am simtit excelent in perioada petrecuta acolo si sper sa ma reintorc, caci pe bune, chiar m-am indragostit de zona aceea:).
