Cupa Max Ausnit

        Locatie : Lugoj
        Data: 04.06.2012
        Participanti: echipa CS Tibiscus - sosea
        Track GPS




         Cand am auzit de Cupa Max Ausnit am inceput sa caut mai multe despre eveniment si incet incet am ajuns sa citesc mai multe despre ceea ce inseamna Max Ausnit.... mare om. E de apreciat faptul ca fiul sau, Steve Ausnit a revenit in Romania cu gandul de a investi aici si de a sustine ciclismul de sosea. 
          Cunosteam traseul de concurs inca de prin 2009, cand impreuna cu Pantani ma gandeam nostalgic la cum ar fi sa fie acolo un concurs de sosea. Speram din suflet sa avem asa ceva acolo, in zona aceea cu adevarat frumoasa. A fost un motiv in plus de bucurie pentru mine acest concurs, mai ales ca eram intr-o forma fizica destul de buna si speram la o pozitie buna in clasament. Pentru ca profilul e destul de valonat si solicitant, in ultima saptamana , impreuna cu colegii ne-am antrenat de 3 ori pe traseul de concurs. Am studiat bine terenul, ne-am familiarizat cu virajele, urcarile si ne-am gandit la strategii, la locurile numai bune pentru atac.
         In dimineata concursului, incarcati cu multa energie pozitiva, ne-am urcat in masini si-am pornit spre acest orasel drag mie...Lugoj. Nu aveam emotii caci in masina era o atmosfera destinsa si foarte placuta...cu rasete, glume si dume...de autobaza...normal:) Inca de cand am intrat pe drumul care ducea spre locul de start am fost intampinati de organizatori cu pancarde si inscriptii pe sosea care ne indicau locul de desfasurare al evenimentului, ceea ce a demonstrat inca de la inceput ca organizarea este de buna calitate.

             Ne-am intalnit cu prieteni din lumea ciclista, cu colegi de "pedala", cu familiile acestora, cu organizatorii, cu multa lume buna, fapt care m-a facut sa ma simt bine. Aveam si muzica, aveam si fructe...apa, zambete si fete frumoase, aveam si soare, poate prea mult dar acolo domina o atmosfera prietenoasa si foarte primitoare. La inscriere am fost surprins sa vad ca primesc numarul meu preferat, pentru concurs... 5... "va fi bine" imi spuneam, si cu zambetul pe buze mi-am prins numerele pe bicicleta. Singurul inconvenient a fost cel de-al doilea numar, care era imens, aproape cat o coala de format A4. Am ras si ma gandeam oare la ce o fi bun asta... Bineinteles ca nu l-am folosit...
              La incalzire aveam picioarele foarte grele si amortite chiar, ma simteam de parca aveam 80 de ani si nu stiam din ce cauza ma simt asa... "o fi pentru ca sambata am facut 180 km cu colegii? Neaaa.... o fi de la hidrobicicleta? Neaaa... o fi de la cele 5 ore de somn in conditii de Agro?... posibil:) " In fine...am facut cativa km de incalzire si speram sa fie totul bine.
              La start s-au strans aproape 100 de participanti, ceea ce pentru un concurs aflat la prima editie este chiar bine. M-am bucurat sa vad ca soseaua convinge tot mai multi ciclisti sa-si cumpere si cursiera. Aveam pulsul la 115 bpm si o stare de neliniste, pe care o puneam pe seama emotiilor. Schimb cateva cuvinte de strategie cu colegii, dar suficient de tare cat sa fim auziti de ceilalti concurenti, punand astfel presiune pe ei, apelez din nou la ajutorul divin si plecam in ceea ce avea sa fie prima editie a Cupei Max Ausnit. Se pleaca incet...frumos...asa cum n-am mai vazut la niciun concurs de sosea.

 Nimeni nu a rupt ritmul, nimeni nu a plecat ca un nebun, probabil pentru ca toti voiau sa-si conserve puterile pentru tura 3 si 4 cand deja fiecare urcare va deveni tot mai grea. Picioarele inca imi erau grele si amortite si ma bucuram ca ritmul nu era prea alert si puteam sa ma incalzesc. In prima tura nu s-a intamplat mai nimic in afara faptului ca  Dani Crista si "neamtu' " de la Arad nu se puteau abtine si mai cresteau putin ritmul...La fel si Emil Chepetan care spre surprinderea mea a plecat de unul singur in fata... "e cel mai tanar din echipa...are energie...n-are experienta... " imi ziceam dar m-am bucurat sa-l vad ca poate sa stea cu noi, ba mai mult...chiar in fata noastra. In schimb...in spatele meu s-a pozitionat o "pata" galbena care statea lipita parca de mine. E vorba de Andrei Mihai care facea exact ceea ce faceam si eu. Mergeam in fata, venea dupa mine, ramaneam in spate...el la fel... schimbam partea si el la fel...  "ce puii mei? " In fine...m-am obisnuit cu el dupa mine si la inceput chiar ma amuzam pe seama asta...he he..."ce bun antrenor ai avut"... 
             Trece prima tura si picioarele au inceput sa functioneze bine, ma simteam din ce in ce mai bine si imi venea cheful sa "trag". Plutonul era destul de mare si asta ma cam enerva caci pe urcare nu puteam sa merg in ritmul meu, ci in ritmul plutonului in care eram blocat.

 Detest sa folosesc frana pe urcare...e absurd. Trecem de prima urcare mai lunga, vine primul "gat" mai dificil de urcat...apoi cel de-al doilea, adica la km 27 si pe o panta cu inclinatie de aprox. 11 %, ma ridic in picioare si sprintez ca un nebun pe cea mai dificila urcare a cursei. Ma distantez repede de pluton dar dupa aporximativ 500 m. "las pedala" si astept urmaritorii, caci ar fi fost un consum prea mare de energie sa pedalez singur inca 35 km. De pluton nu mai putea fi vorba caci acesta a fost rupt in bucatele, totusi cei mai buni au ramas si s-a format un grup de 7 oameni din care 5 de la noi din echipa. "Uau... evadare cu inca 4 colegi"... eram bucuros sa vad asta si am inceput sa lucram...exact ca la un antrenament. Schimbare de trena la cateva sute de metri, ritm destul de ridicat si consum mare de energie. Munca noastra a dat roade caci plutonul urmaritor ramanea tot mai in spate si distanta dintre noi se marea continuu, la fel si timpul. Totusi evadarea noastra nu functiona asa cum ar fi trebuit caci nu toti din grupul nostru colaborau si incepeam sa ma enervez tot mai mult...tot mai mult.

 La trena treceam numai eu, Pantani, Crista si Mircea Gustav de la Nomad Merida. Bitza era obosit si cu pulsul "in pod", Grosu ducea numai pe plat sau pe coborare ( unde se pricepe mai bine) si Andrei Mihai...deloc, fapt care m-a enervat la culme. Inainte de finalul turei a 3-a, pe coborarea din-aintea ultimei urcari, Dani Crista se desprinde de noi si prinde ceva avans. N-am tras deloc dupa el si l-am lasat sa se desprinda... "are nevoie de o victorie" imi ziceam.
                Pe parcursul turei 3, mi-am descarcat verbal nervii pe Andrei, l-am apostrofat...l-am jignit...l-am facut cu "ou si cu otet", doar pentru ca nu voia nici de-al naibii sa treaca la trena si sa impuna ritmul pentru 100 - 200 m. Tot spunea ca noi suntem 5 in grup si ca noi ar trebui sa ducem trena si nu el...dar chiar si asa, nu mi se pare deloc normal sa stai ca un trantor in spatele unor baieti care muncesc. Cand esti in "evadare" , toata lumea munceste pentru succesul ei, nici vorba de stat la "cutie" .In fine...eram cu nervii intinsi la maximum si voiam sa fac ceva sa scap cat mai repede de ei, drept urmare, in ultima tura, la km. 59, exact in locul in care am "rupt" pentru prima data, ma ridic din nou in picioare

 si cu pulsul ridicat pana la 176 bpm, sprintez din nou, in speranta ca marele trantor al grupului va ramane in urma. Asa a si fost...caci numai Pantani a reusit sa se tina cat de cat aproape de mine. Vazand ca nu mai vine nimeni dupa el, l-am asteptat si am decis sa merg impreuna cu el spre finish. Trageam cat sa nu fim prinsi de cei din spatele nostru. Vine ultima urcare si incep sa ma gandesc la bucuria ce ma va cuprinde in momentul in care voi urca pe podium. Emotii nu aveam caci am decis cu Pantani sa trecem impreuna linia de sosire. Cu bucuria in suflet si in inima, am ridicat amandoi 

mainile si in aplauzele si strigatele spectatorilor am trecut linia de sosire, dand dovada de fairplay si sportivitate, de colaborare si echipa. La 30 secunde dupa noi apare si Grosu care-i bate pe cei doi cu care venea...
                Bucurie mare pentru mine si pentru echipa mea. E prima data cand munca noastra este rasplatita asa cum trebuie. Am reusit o evadare de 35 km cu 7 oameni din care 5 de la CS Tibiscus, am reusit sa urcam pe podium la toate categoriile de varsta:
    18 - 29 ani:
    1. Dani Crista (Tibiscus) - 01:47:03
    2. Laurentiu Bogdanescu si Alexandru Almajan (Tibiscus) - 01:49:00
    3. Alexandru Grosu (Tibiscus) - 01:49:35


    30 + 
    1. Mircea Gustav Robert ( Nomad Merita) - 01:49:36
    2. Bogdan Nadastean ( Tibiscus) - 01:52:49
    3. Marius Ragobete ( Tibiscus) - 01:53:22


    18 - 29 fete:
    1. Gyurka Zsuzsa ( Nomad Merida) - 01:36:37
    2. Hamza Marinela ( Tibiscus) - 01:46:45
    3. Lazar Alexandra ( Racing Bike Pro) - 01:57:13

                 Cum spuneam, ne-am bucurat tare mult pentru victoria noastra dar mai ales pentru faptul ca echipa incepe sa se inchege...sa creasca...sa functioneze...sa dea rezultate. 
                    Singurii pagubiti ai cursei au fost Andrei Popa care intr-o curba a fost incurcat de un copil si a cazut...rupandu-si mana, si Cristi Enache care a alunecat, dar in alta curba si care s-a ales cu julituri pe picior si fata. Dureros dar asa e ciclismul...greu. Sper sa se faca bine si sa revina cat mai repede pe sosea...
                 La premiere...voie buna si antren, cu mici, citro si prajituri, plus o baie in piscina...atmosfera placuta si veselie mare. 

Le multumim organizatorilor( Concordia Lugoj si Fratii Rosu) pentru eveniment dar mai ales Dlui. Steve Ausnit fara de care nu ar fi fost posbilia organizarea acestui concurs de sosea. Speram ca si editia a doua sa fie cel putin la fel de bine organizata ca si prima.

De asemenea, multumesc si pentru pozele facute lui Sorin Cloamba(http://www.csorin.blogspot.com) si Ovidiu Vicol.