Cupa Emmedue Sport

        Data: 26 mai 2012
        Locatie: Ploiesti
        Participanti: eu, Titel Rusinaru, Daniel Crista, Rares Manea, Marius Ionascu (Maus)
        Track GPS


        Pentru ca nivelul ciclistilor amatori si profesionisti din Ungaria il cunosc, m-am hotarat sa particip la un concurs serios unde sa studiez nivelul rutieristilor din Romania. Daca pana acum n-am avut ocazia sa fac asta, ei bine, de data aceasta nu am mai scapat. Eram foarte curios sa-mi compar valoarea cu ai nostrii ciclisti romani, prin urmare, am ales sa merg la concurs chiar si fara masina, cu trenul...
         Pe tren, in afara de faptul ca acesta era plin de studente oltence care mergeau spre casa, nu era nimic interesant. De data asta nici macar nasul nu a animat atmosfera caci nu mi-a comentat nimic la adresa bicicletei cocotate deasupra capului. In Drobeta Turnu Severin am trecut la Titel in masina, si pe o ploaie cumplita ne-am pus in miscare pe drumul lung spre Ploiesti. Pentru ca scurtatura noastra prin Targoviste era inchisa, am fost nevoiti sa ne intoarcem si sa facem un ocol prin capitala, astfel ca am ajuns la pensiune abia pe la ora 1 noaptea. Rupti de oboseala, eram nerabdatori sa ne bucuram de linistea zonei si de patul confortabil care ne asteptau de ceva vreme, dar... "ciu-ciu-muciu". La restaurantul de la Popasul Casa Ardeleana era bairam. Pentru ca era ziua de nastere a unui cocalar, acesta s-a gandit sa dea de baut si la prietenii lui...tot cocalari, drept urmare..."bautura, bautura si manele"... Speram ca in camera in care dormeam sa fie mai liniste sa ne putem odihni. Nici vorba de asa ceva, camera noastra era exact deasupra restaurantului. Cand m-am pus in pat, acesta vibra in ritm "fara numar" de manea tampita. Somnul a venit pe la ora 4:30 cand acestia, probabil morti de beti, s-au suit in BMW-urile lor si-au plecat acasa. Credeam ca nu voi gasi vreodata un loc mai manelist decat in camin la Agro, ei bine, m-am inselat...ce se intampla in campusul nostru e "parfum"pe langa pensiunea respectiva.
             Dupa un somn intens de 4 ore, ne-am trezit sa "bagam la mat" si sa ne pregatim de marele start. Acesta avea sa se dea la cativa km. departare de locul nostru si anume, din fata cramei Seciu, pe ceva dealuri cultivate viticol din zona Ploiesti-ului. Zona este cu adevarat frumoasa si m-am bucurat de ea cu privirea pana la start, pentru ca stiam ca in timpul cursei nu voi vedea nimic.

 In departare se vedea si Ploiestiul...se vedeau campuri intregi cu vie, cateva sate rasfirate si multi ciclisti. Pe site-ul organizatorilor http://cupa.emmeduesport.ro/ am vazut ca pentru cele doua trasee (100 si 50 km) s-au inscris aproximativ 300 de ciclisti, din care 123 la tura lunga. Numarul e destul de mare daca stai sa te gandesti ca nivelul ciclismului de sosea in Romania nu este foarte ridicat. Totusi sunt convins ca daca s-ar organiza mai multe concursuri de sosea la noi, numarul rutieristilor ar creste serios.
               Aveam emotii caci era pentru prima data cand ma aflam la start alaturi de elita ciclista din Romania, dar si de ciclistii amatori care nu-s de neglijat. Din pacate echipa mea nu era langa mine sa ma ajute, singurii din echipa prezenti la start au fost Titel si Dani, dar pentru ca nu am lucrat foarte mult cu ei, nu stiam exact daca vom colabora sau nu in timpul cursei. Desi m-am inscris la amatori, categoria mea de varsta era destul de puternica intrucat pentru podium se bateau atat ciclisti de la Procycling Geiger Team Sibiu (Luca Sebastian Ioan) cat si de la Bus-Giant Team (Razvan Juganaru), dar si ciclisti buni din Iasi si Galati. Obiectivul meu pentru aceasta cursa era sa ma tin cat mai mult de elite, caci numai asa as fi putut scoate un rezultat notabil in clasament. Multa agitatie la start, muzica, voci in microfoane, masini de politie ca-n filme, camere de filmat, fotografiat, elicoptere etc si etc... exact ca la o cursa mare de prin Vest.

Singura chestie care mi s-a parut ciudata si am considerat-o lipsa de profesionalism din partea 
organizatorilor, a fost bannerul cu START si FINISH care era asezat invers. Practic noi, la plecare treceam pe sub bannerul de Finish si la intoarcere pe sub cel de Start. Poate e vorba de finish-ul emotiilor si start-ul odihnei? Ei stiu mai bine... 

                   Organizatorii ziceau ca pentru siguranta startului se va merge in spatele masinii tehnice primii 5 km. si abia mai apoi se va da startul oficial, dupa regruparea plutonului. Insa nici vorba de acest lucru caci imediat dupa start, cei de la CS Otopeni au plecat ca din pusca si au rupt plutonul in bucati inca din primul km. Eu  am experienta starturilor din Ungaria care sunt la fel de fulgeratoare si am reusit sa ma tin de ei. Totusi viteza atinsa pe prima coborare mi-a cam dat de lucru si m-a cam solicitat caci trebuia sa fiu atent la toti factorii care ma inconjurau. Se rula cu 65-70 km/h, drumul era ingust cu multe viraje, pe jos erau pietre, masini parcate aiurea, camere sparte, maini ridicate, cadre stranse bine intre picioare, palme amortite si frane solicitate. Totul se desfasura intr-o viteza nebuna si eu nu vedeam nimic altceva decat roata celui din fata mea si eventual sirul ciclistilor care taiau virajele ca la formula 1.  

La baza coborarii in pluton nu mai erau decat elitele si cativa amatori naravasi, dar de aici incepea distractia caci "iepurele" a iesit din cusca si a inceput sa faca ruperi de ritm, tentative de evadare, tertipuri de obosire a plutonului. Nu aveam niciun fel de problema cu jocurile astea si pentru ca ma simteam bine si nu eram cu limba pana la genunchi, am inceput sa urmaresc cu atentie ce se petrecea in fata. CS Otopeni conducea cursa si se juca cu plutonul cum voia, Procycling Geiger erau cam timizi iar cei cativa de la Ploiesti, pentru ca erau pe teren propriu se angrenau in jocurile fostilor dinamovisti. Era amuzant...dar eu ma simteam cam in plus acolo si cam izolat. Maus era cu Rares, Dani Crista pe langa fostii colegi si eu...singur, fara echipa, fara prieteni. Era cam ca si la o cursa din Tour de Pecs, dar avantajul era ca aici intelegeam ce se vorbeste in pluton. 

Tentativele de evadare se perpetuau si viteza fluctua continuu intre 35 si 45 km/h. La un moment dat, evadatii au fost lasati sa prinda avans, motiv pentru care in pluton se socializa, si se mai spunea cate-o gluma, inimile si plamanii se odihneau si viteza ramanea constanta la 35-37 km/h. Imi convenea de minune...era parca un rulaj in spatele unui TIR obosit. Toate bune si frumoase pana cand, pe un gat mai aspru de deal, in momentul in care schimb de pe placa mare pe placa mica, imi cade lantul si pedalez in gol. In timp ce eu, dat jos de pe bicicleta imi puneam lantul inapoi..."spuma" cursei se departa si ma lasa cu ochii-n soare. "De ce?...De ce? "ma tot intrebam si-am inceput sa trag de pedale cu toata forta in speranta ca mai pot prinde plutonul. Nici vorba de asa ceva. Problema mea nu era ca am pierdut elitele ci ca am pierdut si ciclisti din categoria mea, am pierdut orice speranta la o poztie buna in clasament. Din spate apare George Popovici si vazandu-l langa mine, m-am mai motivat putin si-am inceput sa cred ca voi mai prinde o farama de pluton. A venit o urcare si eu cu George urcam fara probleme cand din spatele nostru apare un tip cu echipament Liquigas Cannondale care trece ca "vantul "pe langa noi."Asta se crede pe plat" imi ziceam si ma miram de cat de bine urca respectivul. Dupa el trece si o masina... "bun, are si asitenta"... si dupa ce prinde avans aprox. 200-300 m in aintea noastra, il vad ca se prinde cu mana de masina tehnica care accelera continuu. "Ce om...!" si cu un gust amar in gura am lasat capul in jos si-am continuat sa gafai pe urcare. Prindem primul ciclist, il prindem pe al doilea...al treilea si ne facem un grupulet cu care sa lucram. Perfect, era exact lucrul de care aveam nevoie in momentul respectiv. Am inceput sa colaboram, sa ne schimbam la trena, sa crestem viteza si rezultatele au inceput sa apara, caci in scurt timp grupul nostru s-a marit la peste 10 ciclisti. Vantul se schimba si de data asta ne "biciuie" din fata, grupul nostru parca oboseste sau se sperie de vant si nu mai vrea sa colaboreze. Trena se schimba greu si eficienta scadea la fiecare kilometru. Eu cu George le tot spuneam sa continuam colaborarea, ca doar asa putem sa ii prindem pe cei din fata. Nici vorba de asa ceva astfel ca m-am enervat si m-am desprins din grupul respectiv. M-am pus intr-o pozitie cat mai confortabila si aerodinamica si-am plecat singur in batalia cu vantul si urcarile mult adorate. Motivatia mea a crescut rapid caci dupa un viraj, in fata mea, la ceva distanta mai apar cativa ciclisti. "He he...hai tati, hai..." si Alex da drumul la toate motoarele in speranta ca cei din fata vor fi prinsi. Am consumat multa energie caci abia dupa aprox. 5 km, (exact pe cea mai lunga urcare, de pe la km. 53) am reusit sa ma apropii mai mult de grupul din fata mea. Am ramas surprins sa vad ca in grupul acesta erau Maus, Rares Manea, Eugen Mocanu, Luca Sebastian de la Geiger si Dani Crista. Il ajung pe Dani care tusea ca un caine pe moarte si incerc sa-l motivez putin dar fara rezultate caci acesta ramane in urma. Desi ma simt bine si trag destul de bine de bicicleta, nu reusesc sa ii tin aproape pe ceilalti care se duc...si iar se duc...  Eu tin un ritm constant, un puls acceptabil si catar cat pot eu de bine. Am fost impresionat foarte mult de ospitalitatea satenilor si bucuria copiilor ori de cate ori treceam printr-un satuc.

 Copiii erau cu baloane si stegulete in mana, aplaudau, urlau si faceau galagie, batranii se uitau la noi cu ochii incetosati si cu gandul la tinerete probabil, la vremurile in care ei se dadeau pe Ucraina si Tohan-uri de otel, nicidecum "cartoane".

 Pe urcare copiii alergau dupa mine si ma incurajau, imi puneau intrebari si zambeau... lucru care ma facea sa ma simt bine si sa ma bucur din nou pentru sportul ales. Nu stiu ce a insemnat acest concurs pentru copiii din zona, dar cred ca le-a starnit interesul pentru bicicleta, pentru ciclism...e bine ca au avut ocazia sa vada si altceva decat fotbalul acela monopolizant. 
                    In fine, pe cei din fata iar i-am pierdut si din nou sunt singur. Totusi din spate apare inca un ciclist, de la categoria 40-49 ani probabil dar care urca foarte bine. M-am prins de el si am inceput sa facem o "morisca" buna caci destul de rapid am mai prins un ciclist. Vine coborarea si seniorul meu trece la trena si incepe sa coboare dealul ca un fulger. Nici vorba sa mai trec in fata lui...am strans bine ghidonul si incercam sa tin cat mai aproape de el. Ma uit in spate, celalatl ciclist nu mai e, ma uit in fata, seniorul a luat avans, scot limba si trag cat pot sa-l prind. Drumul e prost, aluminiul de sub mine vibreaza ca un picamer nervos si viteza creste pana aproape de 80 km/h. Il prind abia la baza coborarii cand incepem din nou sa colaboram. El duce trena cu cel putin 100-200m. mai mult ca mine si o duce mai bine caci viteza e ceva mai mare cand e el in fata. Asta e... duc si eu cum pot... Pe la km. 70 ii prindem pe Mocanu, Luca, Manea si inca un baiat. Ma linistesc presupunand ca toti in afara de cel de la Geiger sunt cu mine in categorie si ii am in vizor. Mocanu avea echipament Liquigas si nu m-am putut abtine sa nu-l taxez... "Si cum e sa te ti de masina pe urcare? Fain? " Acesta a ramas surprins de intrebare si a inceput sa spuna ca nu a fost el acela, ca mai e un  tip cu echipament la fel... "Bine..fie cum zici"si asteptam finalul sa ma conving... Dar pana la final mai aveam inca doua urcari din care ultima exact inainte de finish. Mai "sug"un gel proteic si ma pregatesc psihic de ultima urcare care vine...si se ridica in fata noastra ca un rege. Strang bine ghidonul in mana, ma ridic din sa si incerc sa tin ritmul celorlalti. Problema era ca Mocanu si Luca urcau ceva mai bine si incepeau usor sa se desprinda de mine si de Rares, caci ceilalti doi au ramas de mai mult timp in spate. Cadenta e la 80 rpm, pulsul undeva la 165-170 bpm si viteza la 19-20km/h pe o panta medie de 5,5%. Rares se cam chinuie in spatele meu dar nu se rupe si eu desi vad ca ceilalti doi se departeaza usor, parca sunt blocat pe ritmul meu. Puteam sa fortez putin dar parca nu mai aveam chef... oboseala era deja instalata si mi-era frica sa nu cumva  sa clachez in cazul in care as fi fortat mai mult. Nu stiam pe ce pozitie sunt dar speram din tot sufletul ca cel de la Geiger sa fie la elita. Pe finalul urcarii mai prindem pe unul de la Geiger si pe unul de la Giant, fapt care m-a motivat sa mai trag inca putin de mine. In ultimul km. trece Rares la trena si imi da ragazul sa-mi trag sufletul. Stiam ca e cu mine in categorie si stiam ca va trage ca sa fie inaintea mea, chiar daca e cu mine in echipa. Dupa ultimul viraj, cu 100 m inainte de finish, accelerez si trec linia de sosire(start dupa bannerul organizatorilor)  in paralel cu el, probabil in acelasi timp. 
                     GATA, suferinta s-a terminat...si dupa ce mi-am mai revenit, am constatat ca la finish nu erau foarte multi ciclisti. Mi s-a aprins beculetul si-am ciulit urechile la cei care vorbeau pe-acolo. Se spunea ca doar elita a ajuns la finish, drept urmare am inceput sa sper la podium, macar pozitia a III-a, sau macar locul IV...V...ceva in zona respectiva. Cu speranta in suflet am mers direct la voluntarele dragute care imparteau in stnga si-n dreapta caserole cu paste. Ceilalti ciclisti incep sa apara si galagia se intensifica, la fel si aglomeratia. Apare si Crista, Popovici, apare si Titel, dar acesta pare sa nu fie foarte multumit de evolutia lui, dar sunt convins ca-si va reveni la forma pe care o avea in toamna. Iata ca apar inca doi ciclisti cu echipament Liquigas...nu stiu care dintre ei este faptasul...dar fie pacatul lor, lipsa de sportivitate si caracter. Mananc, beau...ma relaxez si astept cuminte premierea. Eram curios sa vad ce s-a intamplat in categoria elitelor, sa vad cine a castigat titlul de "King of hills", dar mai ales eram curios de rezultatele din categoria mea de varsta. Cu o ora decalaj, se anunta si castigatorii...  

 Nitu Adrian Alexandru pe I, Marian Frunzeanu pe II si Ciocan Alexandru pe III la elite cu 2:47:30 primul sosit si Constantin Stefan pe I, Eugen Mocanu pe II si Luca Sebastian Ioan pe III, Manea Rares pe IV si eu pe V la categoria mea de varsta, adica 19-29 ani. Titel a venit pe V la categoria lui si Maus...incontestabil... pe I la categoria lui. Cel mai interesant a fost premiul primit de cel care a castigat toate sprinturile pe catarare, adica Nitu Adrian Alexandru, care a castigat greutatea lui in vin:) Foarte original...
                      Nu e podium pentru mine dar e bine...e bine caci in clasamentul general m-am clasat pe locul 17 din cei 300 de participanti, e bine ca in spatele meu au venit si ciclisti profesionisti nu doar amatori... e bine ca m-am simtit bine si ca am avut posibilitatea sa pedalez langa echipele de top din Romania.
                       La sfarsit imi permit sa trag trei concluzii: prima ar fi ca mai am mult de lucru pe urcare; a doua e ca mi-am imbunatatit coborarile si ultima...in ceea ce am vazut in cei aproape 30 km de rulat alaturi de profesionisti...ar fi ca nivelul din Ungaria, atat la profesionisti, cat si la amatori  e ceva mai ridicat decat la noi. Poate ma insel...dar asta mi-a fost prima impresie. Legat de organizare? Un banner intors invers, un start  fara regruparea de care au vorbit si niste voci palide si mormaite in microfon la premiere...restul a fost ideal, mai ales traseul care a fost superb... Cam asta a fost pentru mine Cupa Emmedue Sport la sosea, ce a fost a doua zi la mtb, colegii mei care au urcat pe podium stiu mai bine...:)