"Europas größte Rad-Party"

Denumire: Vattenfall Cyclassics Hamburg

Locatie: Hamburg, Germania

Data: 19 august 2012

Track GPS

           M-am obisnuit ca germanii sa faca lucruri de calitate, deci ma asteptam ca si singurul eveniment de inalta clasa UCI din Germania sa fie de cea mai buna calitate. Si asa a si fost. Nu-mi inchipui cum ar putea fi altfel cand circulatia este inchisa complet pe toata durata competitiei, siguranta ciclistilor fiind asigurata de mai bine de 2000 politisti si voluntari. In privinta spectatorilor, acestia au depasit lejer pragul de 1 milion iar legat de numarul ciclistilor participanti, tineti-va bine...peste 22.000. Impresionant... Ma uitam in stanga...ciclisti, ma uitam in dreapta...ciclisti, ma uitam in fata...ciclisti, ma uitam in spate...ciclisti. Peste tot erau numai ciclisti, o mare de ei:) Si era fain caci daca unul dintre ei pica, vor pica si restul...ca la popice.

            Traseul de concurs il stiam inca de anul trecut dar pentru ca timpul liber pe care l-am avut in vacanta din Hamburg mi-a permis, mi-am facut deseori antrenamentele pe bucati din traseu. Cel mai mult mi-a placut zona Blankineese, cu urcarea faimoasa de acolo..."Waseberg" , dar din pacate doar profesionistii au avut-o inclusa in traseul lor. Mi-ar fi placut sa vad cum se rupe plutonul in cursa pe urcarea aia...

            M-am inscris tarziu la concurs si am primit numarul 42.699 fiind aruncat undeva in block start-ul  I , ceea ce nu-mi prea convenea caci cei cu adevarat buni erau in primele block-uri. Totusi nu conta de unde pleci si cand pleci ci conta cu cine pleci...degeaba pleci cu grupul A daca in acel grup nu e nimeni care vrea sa traga mai tare. In schimb poti sa pleci cu grupul X si sa castigi cursa...bineinteles daca ai cu cine sa mergi.

            Cu cateva zile inainte orasul era parca "paralizat" si cuprins de sarbatoare. Hotelurile erau full la fel si terasele, berariile si cafenelele. Vremea prea frumoasa pentru Hamburg a adus o gramada de turisti in oras tocmai pentru acest eveniment. In piata primariei o multime de producatori de articole de ciclism si-au instalat stand-urile de prezentare intampinandu-si clientii cu oferte si cadori frumoase. Era soare, cald si lumea era foarte bine dispusa... mi-a placut asta. Ca tot vorbesc de oameni, chiar sambata, inainte de concurs, am participat la o tura organizata de cei de la Rapha , Pasculli si Veloskop prin partile "ascunse" ale Hamburg-ului si chiar asa a fost caci multe din locurile prin care am trecut nu le-am mai vazut inainte. Unul dintre acestea ar fi "Elbe Tunnel" sau "St. Pauli Elbe Tunnel" , construit pe sub Elba in 1911 si leaga centrul orasului de portul de pe partea sudica a fluviului. Are o lungime de 426 m si e deschis atat pietonilor, ciclistilor cat si masinilor. Asta chiar m-a impresionat...

La tura asta am cunoscut oameni veseli, prietenosi si cu o imensa pasiune pentru ciclism. Cu Jacob am discutat cel mai mult, poate si datorita faptului ca este arhitect in Berlin si asta mi-a starnit si mai mult interesul avand in vedere conexiunile pe care le are arhitectura cu peisagistica si designul. Foarte fain tipul...chiar mi-a facut placere sa vorbesc cu el.

             Am ajuns la start cu 5 minute inainte ca acesta sa se dea...dar sunt obisnuit cu asta, este ceva prostesc si specific mie. Langa mine e fratele meu Bogdan, si Dragos cu Oana, doi amici din Brasov si toti sunt pentru prima data la startul vreunei competitii de-a mele. Alaturi de ei nu simteam niciun fel de emotie si ma simteam foarte bine...dar nu puteam sa stau foarte mult langa ei caci am plecat si de data asta cu o motivatie mai puternica, in plus vreau sa-mi bat si timpul de anul trecut.

Parca am plecat intr-o plimbare si nicidecum intr-o cursa, eram neincalzit si nu aveam emotii deloc iar pulsul era absolut normal. Nici macar ritmul nu arata de parca as fi fost intr-un concurs. La inceput nu am avut ce sa fac caci nu prea puteam depasi multa lume tocmai datorita faptului ca plutonul era mare, dar cand am inceput sa siroim pe marile bulevarde ale orasului, am apasat pedala de acceleratie si am plecat in cautarea de "coechipieri". Cum ma asteptam, aproape nimeni nu voia sa scoata limba, sa traga, sa se chinuie, majoritatea pedalau in voia sortii...fara scop, fara tinta, ei se plimbau si mai si incurcau pe cailalti care chiar participau la concurs. Faceam slalom printre...ciclisti si inaintam cum puteam, cu atentie sporita. La un moment dat, reusesc sa mai atrag inca vreo doi vitezomani langa mine si sa incepem sa lucram impreuna. Eram convins ca vom prinde un pluton care sa mearga ca trenul, dar voiam ca acest lucru sa se intample cat mai repede. Insa kilometri trec unul dupa altul si eu inca nu-mi gasesc plutonul care sa ma satisfaca. Iata ca incepe si prima urcare, dar nu este vorba de un deal ci de "Köhlbrandbrücke", a carui lungime totala ajunge la 3618m cu o inaltime de 325m si de aici ti se deschid orizonturi largi asupra frumosului oras hanseatic.

Bineinteles eu n-am avut timp sa ma uit la peisaje caci ma concentram in totalitate pe cautarea grupului potrivit. Aici ii pierd pe cei cu care am lucrat pana acum, dar nu-i nimic...imi gasesc eu alti "colegi". Asta s-a si intamplat caci dupa ce trecem de pod, ma lipesc de alti doi ciclisti care mergeau tare. Trec si eu la trena si incep sa fortez...e fain, ma simt bine si chiar daca nu am facut deloc incalzire n-am probleme deloc. Am timp sa ma tot incalzesc 157 km...

              Pe la km 20 intram in zona Rosengarten, aflata in partea de sud a orasului, unde din cand in cand mai vezi si cate-un deal. Portiunea asta de traseu o cunosteam bine caci majoritatea antrenamentelor facute in Hamburg au fost facute aici. E multa padure, umbra...sate linistite si urcari timide dar frumusele. Daca nu as fi fost blocat in pluton, probabil ca as fi putut sa-mi dobor timpul pe "Langenrehmer Dorfstr.", astfel ca acesta a fost doborat de altcineva... Trecem si prin Buchholz si aici oamenii de pe margine ne intampina cu surle si trambite, lumea aplauda, canta si danseaza, pentru ei ciclismul chiar inseamna ceva.

               Ajung la km 48 si in sfarsit prind "trenul" de care vorbeam mai devreme, de acum pot sa stau linistit, sa ma odihnesc, sa mananc si sa ma bucur de avantajele statului in trena. Nu pot spune ca am obosit foarte mult pana sa prind "trenul" dorit, caci nu eram expus complet la vant chiar daca mergeam numai cu cate doi, trei ciclisti....in dreapta noastra tot timpul era pluton si puteam sa ne mai ascundeam cateva secunde in spatele lor, suficient timp cat sa ne revenim. Grupul in care ma aflu acum e suficient de mare incat sa nu ajung prea repede la trena. Se merge tare si asta imi place, mai ales sunetul produs de rulajul cauciucurilor pe sosea...

Se merge pe doua benzi, prima...pentru cei cu care merg mai incet si precaut iar ce-a de-a doua...pentru vitezomani si nebuni. Aici ma aflu si eu si imi place la nebunie caci depasim continuu, fara sa scada aproape deloc viteza sub 40km/h. "Asta-i ciclismul tati..." viteza si risc:)

               La exact 2h si 7 minute de la start trecem prin fata locuintei unde locuiesc parintii mei, dar acestia nu sunt afara ca sa ma vada...deci, "dam bataie in continuare" si suntem atenti la portiunile de piatra cubica din acest cartier sudic...Harburg.

Aici am avut ceva emotii caci anul trecut, cam in aceeasi zona, un bidon de apa ratacit mi-a intrat la roata de spate, blocand-o si fortandu-ma sa ma opresc. Atunci din cauza asta am pierdut "trenul" ideal... Mai aveam emotii si din cauza faptului ca piatra cubica este cu adevarat periculoasa pentru ciclism, dar totusi are o semnificatie aparte, are un aer asa clasic... si se potriveste de minune, caci sunt la o cursa clasica.

                  Scap cu bine de kilometrul cu ghinion si incepem sa traversam canalele Elbei care creeaza un joc spectaculos al apei pe uscat...Mai spectaculoase mi se par podurile construite peste aceste canale, caci sunt vechi si incarcate de isorie plus ca la apus de soare sunt parca rupte din poveste...

                    Pe la km 93 intram in HafenCity, dar aici, tot ce a fost vechi a fost lasat in spate, e randul arhitecturii moderne sa-si faca simtita prezenta. Sticla, otel si caramida...minuni arhitecturale.

Cladirile de aici sunt impresionante si acestea continua sa apara. Doua dintre acestea ar fi Marco Polo Tower si

 Elbphilharmonie care ar trebui sa fie finalizata in 2013 si sa arate cam asa..

ei? Cine vine cu mine la un concert de Brahms in noua filarmonica?:)

                       Revenim in centrul orasului unde lumea adunata pe marginea drumului face mare scandal, ma simt precum un profesionist impulsionat de strigatele de incurajare de pe margine si pedalez cu aceeasi pofta. De aici cursa se divide caci noi, cei care avem 157 km de parcurs o luam pe un alt drum si doar cei de la cursele de 100 si 55km merg spre linia de sosire. Ramanem mai putini si incep si eu sa trec la trena. Efortul depus e mai mare, la fel si consumul de energie. Mai sorb un gel, bag un baton cu cereale la "mat" si astept ca ultimii 50 km sa se scurca. Dupa ce iesim din nou din oras, dar de data asta in partea nord-vestica, incep sa ma plictisesc din nou si imi revine in minte gandul ca aceste curse de plat nu sunt decat un "foc de paie" ...ard repede si atat. Nu e nimic spectaculos in ele...te plictisesti de moarte. De asta nici nu insist foarte mult pe cursa in sine, caci n-am pe ce sa insist:) Mai bine scriu despre locurile pe care le-am vazut de pe bicicleta, sau daca eram comentator la Eurosport, as fi dat imediat o reteta culinara din zona Hamburgului...

Platul e monoton si urat...dar ne apropiem de zona mult indragita de mine a orasului, si anume Blankineese.

Aici luxul e la el acasa, ba mai mult nu are limite. De la masini de sute de mii de euro la case de milioane de euro, aici locuiesc cei mai bogati oameni din Hamburg si nu numai.

Aici si profilul terenului este mai spectaculos, sunt urcari serioase care te pun bine la incercare. Cum spuneam, profesionistii au fost mai norocosi ca au avut de urcat si  Waseberg, noi doar am trecut pe langa acea straduta.

Vine ultima urcare, pe la km 148, cand observ ca plutonul in care sunt nu vrea deloc sa accelereze sau este obosit, iar eu...pentru ca ma simteam mai voinic decat ei, m-am ridicat din sa si-am sprintat, am plecat de unul singur pe urcarea care urma sa ma distanteze de pluton. Mi-a placut asta caci in scurt timp aveam cateva secunde in fata plutonului. Stiam ca nu e plutonul fruntas, stiam ca nu voi castiga eu si stiam ca efortul pe care il depun e doar pentru "placerea" mea. Totusi, ma simteam precum intr-o evadare pornita cu 9 km inainte de finish. Aveam energie si motivatie si imi placea la nebunie ceea ce faceam. Eram cuprins de o emotie puternica si pulsul imi era destul de ridicat. Ma uit in spate, inca ma distantez de pluton...pedalez, pedalez, adopt o pozitie cat mai aerodinamica, iar ma uit in spate, iar pedalez. Atunci mi-am amintit de ce mi-a spus Gabi la "King of the mountain" la Paltinis... cand eram in evadare: "Pedaleaza si nu te uita in spate..." incercam sa fac asta dar parca nu puteam. Daca vedeam ca ma distantez de pluton as fi tras mai tare, daca vedeam ca plutonul se apropie rapid de mine as fi lasat-o mai moale stiind ca pana la urma voi fi prins. Momentan pastrez aceeasi distanta fata de pluton si inca ma simt bine. E mult mai greu cand esti singur dar daca esti in evadare...esti cuprins de adrenalina si asta amorteste toate durerile musculare. Mai beau o gura de apa cu lamaie si miere dar nu e suficienta...am nevoie de o galeata de apa ca sa ma satur. E cald, si eu trag in continuare de cele doua bidoane de apa, chiar si acum la km 150...

Ma uit din nou in spate si vad ca plutonul se apropie..."ai de capu' meu...ma mananca astia"...si asa a si fost, caci cu 4 km inainte de finish sunt "inghitit" de pluton. Cei care erau la trena au zambit cand m-au vazut si mi-au spus ceva in germana...dar io... ma uitam la ei ca "ciurca-n lemne". Chiar daca sunt obosit, raman in fata si ma pregatesc de orice atac care inevitabil va aparea din pluton.

                Intram pe ultimii 3 km si pac...primul atac...ma ridic din sa, sprintez, il prind pe atacator, la fel si ceilalti care s-au luat dupa mine. Ritmul este infernal acum si viteza parca era amplificata si de faptul ca rulam foarte aproape de panourile de pe marginea drumului. Sunt viraje stranse...viteza la peste 45km/h...si lumea de pe margine incepea sa fie din ce in ce mai galagioasa pe masura ce ne apropiam de zona de finish. Suntem din nou in zona centrala dar de data asta nu mai am timp sa ma uit la peisaje .

Ne intalnim si cu intarziatii de la tura de 100km si se creeaza un haos total caci ei nu stiu sa elibereze partea stanga a drumului pentru ca noi sa sprintam cum vrem, drept urmare fac din nou slalom, dar de data asta la viteza mult mai mare. Ultimul kilometru e decisiv caci ataca un neamt pe care l-am urmarit inca de pe la jumatatea cursei si care mergea foarte bine.Se mai duc inca doi dupa el..si la fel si eu, dar cand i-am prins....un ciclist din spate ma impinge amentintator in stanga si imi face semn cu degetul aratator...ca si cum ar fi vrut sa-mi spuna..."stai cuminte". I-am aratat eu cumintenie...am sprintat si m-am strecurat ca un fir de ata prin urechiusa unui ac. Ceilalti n-au avut norocul meu caci au cam fost blocati... strang tare din dinti...si fortez pentru ultima suta de metri, dupa care...ma relaxez, am trecut linia de finish. Am terminat cei 157,1 km in 3:56:07 ceea ce presupune ca am mers cu o viteza medie de 39,92 km/h.Am ocupat pozitia 31 din 143 la categoria de varsta si 268 din 2100 la general. Sunt destul de multumit, chiar daca nu am reusit sa-mi imbunatatesc timpul fata de anul trecut decat cu aprox.3 minute.

                La finish ma asteapta Oana si Dragos, carora le multumesc mult pentru ca au fost alaturi de mine, in special Oanei care mi-a aruncat prosopul:) 

Tot alaturi de ei am vizualizat si finalul cursei de la profesionisti care a fost de-a dreptul spectaculos. Cazaturi cu 200m inainte de finish si un sprint pe cinste castigat de Arnaud Demare de la FDJ-Big Mat, secondat de Andre Greipel de la Lotto Belisol Team. E cu adevarat impresionant sa-i vezi pe profesionisti la un asemenea sprint...

        
                   Inchei, nu mai spun nimic in afara faptului ca aceasta cursa este cu adevarat cum spun nemtii..."Cea mai mare din Europa". Ce am vazut aici, nu cred ca voi mai vedea altundeva...