"Regina cursă a păcii"

Locatie: Arad/Békéscsaba (Romania/Ungaria)
Data: 25-26 mai 2013
Participanti: eu, Alex, Andrei, Bitza, Dan, Emil, Remus



         Bineinteles, sunt putin ironic si poate rautacios cand spun de Supermaratonul Békéscsaba-Arad-Békéscsaba ca e cursa pacii, dar din punctul meu de vedere asa e. Chiar si organizatorii spun in fiecare an ca proba de ciclism nu este de fapt o competitie, ci mai mult o plimbare. Eu, unul nu am reusit sa inteleg acest lucru pentru ca stiu ca indiferent de statutul evenimentului, atunci cand se strang mai mult de 10 ciclisti la un loc, totul se transforma in competitie.

 Organizatorii au facut insa tot posibilul sa nu ne lase sa ne batem la sprint sau sa ocupam mai mult de jumatate de drum. In prima etapa am intampinat problema asta, cand insotitorii de pe traseu, care erau pe motociclete, ne fortau oarecum sa stam cat mai grupati, pe o singura banda iar la sprintul final, unde am reusit sa ma pozitionez bine, am fost scos de pe sosea de un insotitor motociclist care facea zig-zag-uri in fata noastra pentru a nu ne bate la sprint. Am pierdut orice sansa la sprint, terminand prima etapa, cu vant puternic de fata, pe locul 6 (primii 3 au fost in evadare).

 
           Startul in etapa a II-a, de la Mezohegyes la Arad, cu lungimea de 50 km, l-am luat dupa mai bine de 2 ore de pauza in care trebuia sa soseasca si restul participantilor de pe traseu. Si de data asta evadarea se formeaza cu mult inainte ca noi sa reusim sa reactionam in vreun fel, semn ca suntem dezastruosi la START. Pentru ca voiam sa ne miscam si noi putin oasele,lasam campurile cu maci la o parte si inca de la km 14, trecem cu aproape tata echipa la trena, si incercam sa o ducem cat mai bine in speranta ca evadarea nu isi va mari prea mult avantajul.

 Stiam ca vom munci in zadar si stiam ca vom fi obositi pentru sprintul final dar am vrut sa ne exersam munca de echipa si totusi nu am facut-o degeaba, caci trena noastra a reusit sa prinda un evadat, chiar cu 7-8 km inainte de finish. In Arad, organizarea ne incurca din nou, dar de data asta nu un motociclist, ci un comisar de traseu care ne facea semne sa mergem pe banda stanga, dar problema e ca respectivul facea semnele in apropierea unui sens giratoriu si noi am facut la stanga...intrand in sens, desi trebuia sa mergem inainte.

 O mare parte din pluton a facut acelasi lucru si pana ne-am desteptat si am revenit din nou pe traseu, sarind borduri si alte obstacole, am pierdut din nou sprintul.
             Am fost cazati in Arad, de organizatori si asta imi place. Ii felicit pentru felul cum au reusit sa organizeze transportul, cazarea si masa pentru mai bine de 500 de oameni. 
             A doua zi...a plouat. 

Vremea nu a tinut de loc cu noi si ne-a ingreunat situatia in pluton. De data asta impreuna cu Remus m-am infiltrat printre cei de la CTT la start si am impiedicat formarea unei noi evadari. Singurul care s-a dus ca din pusca a fost un ungur, dar s-a dus prost, caci a plecat de capul lui, fara niciun ajutor. Bineinteles, plutonul a tinut o distanta recuperabila fata de el si l-a lasat sa lucreze singur mai bine de 30 km. Pe la km 40 acesta a fost prins, blocat si atacat, tot de catre cei de la CTT, moment in care, stand expus la vant, pelerina de pe mine a inceput sa se umfle tot mai mult si m-a transformat intr-o balena lenta. Am pierdut cativa metri in spatele plutonului pe care n-am reusit sub nicio forma sa-i recuperez si am ramas in urma. Am fost demoralizat putin, dar odata ce ma apropiam de finish, vazand starea oribila in care se afla soseaua, am multumit sortii ca nu am ramas in plutonul care a avut parte si de cazaturi, cauciucuri sparte si spite rupte,  chiar inainte de sprintul final. La sprint, Alex Grosu a fost cel mai bine clasat al echipei, terminand cursa pe locul 2.

              Dupa ce ne-am schimbat echipamentele ude, am  mancat si-am stat la coada pentru masaj, am urcat din nou pe biciclete dar fara niciun chef, vazand norii grei care dansau deasupra noastra. Singurul lucru care ne-a motivat sa plecam din nou in cursa a fost cei 28 km rezervati pentru ultima etapa. Mi-am dat pelerina jos, deci nu ma mai luptam cu balenele de pe mine si-am stat la "caldurica" in pluton, fara nicio motivatie. Singurul lucru la care m-am gandit in etapa asta a fost Grosu si ma rugam pentru el sa nu fie hartuit prea tare in evadarea cu ceilalti 4 membri de la CTT. Impreuna cu Bitza am mai animat putin finalul cursei, cand am sprintat pe podul de la intrarea in Beckescsaba, reusind sa ne desprindem de pluton, dar platul ne omoara si nu cu mult timp inainte de finish, suntem prinsi si mancati. 
                Cea mai mare satisfactie a noastra a fost ca am ramas intregi, fara sa fim angrenati in cazaturi sau alte accidente. Singurele care au suferit au fost rotile care acum sunt cam strambe. Clasamentul? N-are rost sa vorbesc despre el. Atata timp cat la un concurs cu peste 500 de participanti nu exista chip-uri de cronometrare a timpului, clasamentul e facut dupa ureche si dupa presupuneri, drept urmare, colegul nostru Alex Grosu care a terminat pe locul 5 in clasamentul general, conform organizatorilor a venit pe locul 133. Ceilalti doi colegi, Bitza si Andrei, care au terminat in primii 10 nu au mai fost premiati pentru ca n-am mai vrut sa ramanem inca o ora si jumatate in plus in Beckescsaba. Eu am terminat cursa pe locul 18.

                Finalmente...felicitari Cycling Team Timisoara care a lucrat bine impreuna si care a demonstrat ca are potential...pe plat deocamdata.