Cupa Max Ausnit 2013

Data: 08 iunie 2013

Locatie: Lugoj

Participanti: echipa CS TIBISCUS – CLINICA DE BERE

Track GPS

               Cupa Max Ausnit este o competitie care creste intr-un an cat altele in sapte.  Si aici fac referire la faptul ca fata de editia de anul trecut, competitia a luat un avant excelent reusind sa adune la start aproape toata elita ciclismului din Romania.

 Au venit ciclisti de la Tusnad Cycling Team, Dinamo Mazicon, Petrolul Ploiesti, Giant Team Romania,Ideal Geiger Team dar si echipe din Ungaria precum Bianchi sau din SUA, de la Harvard. Pe langa acestea au fost bineinteles o gramada de echipe de amatori care nu-s chiar de lapadat. In fine, cursa a adunat la start aproximativ 250 de ciclisti, aproape ca vorbim de un record in ceea ce priveste ciclismul de sosea din tara.

                  Se da startul si spre uimirea mea, se sprinteaza cu 50 km/h inca din primii metri, semn ca vorba organizatorilor cum ca va fi un start tehnic nu se adevereste. La viteza asta, iesim foarte repede din oras si incepem intr-un mod cat se poate de agresiv prima si principala urcare de pe traseu. De ce spun principala? Pentru ca aceasta urcare intinde bine plutonul si face diferenta intre ciclisti. Raman pe placa de 53 dar incerc sa urc cat mai in cadenta, pulsul imi creste frumos si parca ramane blocat undeva la 180 bpm si deja incep sa nu ma mai simt bine, dar totusi fortez si reusesc sa raman in pluton cu profesionistii.

 Ma uit in spate...nimeni, eram ultimul din grup si intr-un fel ma bucur caci am reusit sa ma distantez cat mai mult de ceilalti amatori. Bineinteles, nu eram singurul amator in grupul profesionistilor dar totusi numarul era restrans. Terminam prima urcare si iesim de pe drumul principal, urmand traseul printr-o zona frumoasa din jurul Lugojului...Poganesti-Barna. 

Insa pe urcarea din Poganesti, inima imi spune ca am stresat-o prea mult si nu reusesc sub nicio forma sa o conving ca trebuie sa mai ramanem putin in grupul profesionistilor, astfel vorba aia...raman de caruta. Sincer, n-am mai putut si partea ce mi se pare interesanta e ca in momentele acelea de neputinta parca sunt total lipsit de reactie. 

Totul se petrece cu incetinitorul, eu respir greu iar ciclistii din fata mea se indeparteaza de mine incet...incet dar extrem de sigur si eu nu pot face nimic sa opresc asta. Sunt multumit totusi ca am reusit sa pedalez 11 km alaturi de cei mai buni ciclisti din tara. 

                     De acum insa, pedalez in ritmul meu, ma simt bine, pulsul este in limitele normale si eu nu ma mai stresez deloc, dar asta nu dureaza mult caci din spatele meu apar inca 6 ciclisti care pareau hotarati sa-i prinda pe evadati. "Ce gluma buna", imi ziceam eu. Grupul se faramiteaza pe urcarea de la iesirea din Juresti , astfel ca ramanem numai patru, cu care, in mai putin de 10 km am reusit sa prindem cateva ramasite din grupul profesionistilor. 

Acum sunt in trupa de 8 ciclisti, printre care si cate unul de la Tusnad si Petrolul, dar si cu Andrei Mihai de la CTT, Georgian Popovici de la Conpet Ploiesti si Pantani, cu care am si fost coleg de club. Cu ei am mers pana la sfarsit si exceptand ultima bucata, am mers chiar bine, astfel ca pana la urcarea de la Surduc, aveam o viteza medie de 39, 4 km/h. Inainte insa de urcarea de la baraj, pe bucata neasfaltata din Saceni, unde in loc sa incetinim am sprintat, il pierdem pe Szabolcs Sebestyen de la Tusnad, care face pana si ramane alaturi de colegul lui Sipos Zoltan. E o chestie ce tine de noroc in astfel de situatii.

                       Ma simteam bine, asta poate si pentru faptul ca nu treceam prea des la trena, dar observand chicotelile dintre rivalii mei din grup, mi-era cam frica sa nu fiu atacat dupa ce ies obosit de la trena, astfel, evitam pe cat posibil sa pierd foarte multa energie. Dupa urcarea din Hauzesti, drumul a devenit gaurit si destul de periculos, mai ales ca serpentinele ne asteptau pe coborare. Aici, se accelereaza din nou si nu inteleg de ce Pantani cu Andrei Mihai, care erau in fata vor sa riste sa se desprinda de grup tocmai pe aceasta coborare oribila. 

Sansele de accident erau foarte mari si chiar nu voiam sa fiu avariat, asa ca am strans bine ghidonul in mana si am incercat sa raman cat mai aproape de vitejii coborarilor.

                        Urmeaza o portiune de fals plat in coborare unde inca se ruleaza cu viteza frumoasa, dar lucrurile se mai schimba pe parcurs. Pe urcarea din Crivina, trec in fruntea plutonului si impun ritmul dar parca nimeni nu vrea sa se rupa de grup. Imi vine ideea sa atac dar mi-era frica sa nu ma obosesc prea tare si mai tarziu sa "cad" fizic. 

Duc trena pana in varful catararii cand, sunt atacat din nou de Andrei Mihai si de Pantani, care sprinteaza pe coborare. Ma gandeam ca oamenii astia chiar mi-au pus gand rau, dar s-au linistit cand au vazut ca inca stau lipit de ei. Chiar ma gandeam la tensiunile care se creaza intre ciclisti intr-o cursa si ma gandeam la dorinta lui Andrei de a ma subjuga, dupa ce anul trecut la acelasi eveniment m-am purtat prea urat cu el pentru faptul ca nu voia sub nicio forma sa treaca la trena in conditiile in care se afla in grupul evadatilor.

 Si acum imi pare rau pentru atitudinea mea de atunci...

                          Mai sunt 19 km pana la final si vantul incepe sa bata destul de puternic din fata. Cam toata lumea din grup incepe sa-si adune puterile pentru sprintul final si asta se simte in primul rand la viteza noastra de deplasare, care scade considerabil. De multe ori aveam instinctul de a trece in fata si de a trage ca un caine dar stiam ca daca stau la locul meu, ma voi descurca mai bine la sprint. Cursa devine monotona si singurul lucru care a mai dinamizat atmosfera a fost multimea de tigani din Maguri care au iesit pe strada sa ne faca galerie...bravo lor. 

Aici am vazut si unul din cele mai oribile constructii tiganesti pe care le-am vazut vreodata. 

                           Gandindu-ma la kitsch-oasa arhitectura tiganeasca, iata ca ajungem din nou pe centura Lugojului, cand Georgian Popovici ataca pe pasajul de deasupra drumului Fagetului, cu cateva sute de metri inainte de final. Bineinteles a fost prins si cu vreo 200 m inainte de final, Daniel Cattapan, de la Samobteam din Trevizo, Italia, declanseaza sprintul. Dupa el sare Andrei Mihai de la CTT si apoi eu, dar cu cateva secunde intarziere. Mi s-a parut un chin continuu sprintul acela si cu greu am reusit sa-i prind pe cei din fata mea, care erau deja bine lansati. Am sosit la 5 sutimi de secunda in spatele lui Daniel si la o sutime in spatele lui Andrei, un sprint de urmarit la fotofinish. 

                             Am terminat cei 88 km in 2:21:16.3 adica cu o viteza medie de 37,4 km/h, in conditiile in care diferenta de nivel a fost de aproape 1000 m. Timpul acesta m-a aruncat pe locul 7 in clasamentul categoriei mele de varsta si pe locul 21 in clasamentul general, fapt pentru care sunt chiar multumit.

 Cea mai mare bucurie a echipei a fost ca am terminat cu totii intregi si nevatamati, ceea ce este cu adevarat o realizare pentru noi:). In ceea ce priveste cursa, ea a fost castigata de Alex Braico de la Tusnad Cycling Team, pe locul doi fiind Plesea Valentin de la Petrolul Ploiesti si pe trei Tenovickii Nicolae, tot de la Tusnad. 

Braico a terminat in 2:08:40.7 adica a rulat cu o viteza medie de 41, 2 km/h. Nu zic nimic mai mult decat ca ii admir pe oamenii astia si bineinteles ii felicit.

                             Felicit si organizatorii care au depus o munca titanica pentru realizarea acestui eveniment, care...sper eu, sa devina cel mai mare concurs de sosea din tara. Pozele sunt luate din diferite surse si multumesc pentru ele lui Vali Vasiliu , Madalin Martinescu,si Calin Tiru  .