La pas in doi pe doua roti

Data: 10-11 noiembrie
Locatie: Muntii Aninei
Participanti: eu si Daliana.
Track GPS



      Scriu acum de tura facuta in noiembrie anul trecut pentru ca pur si simplu imi este dor de toamna, dor nebun dupa toamna calduroasa si linistita, dupa culori calde si frunze "ruginite". Poate pentru unii toamna nu inseamna decat tristete si depresie, pentru mine insa...e un fel de primavara cu pasarele galagioase dar fara parfumuri imbatatoare.

       Distractia incepe pe tren cand nesatulii de la Regiotrans, dupa ce vad ca suntem cu bicicletele, incep sa "traga" de portofelele noastre si sa ne considere "copii nebuni". O-m fi noi nebuni dar ne simtim bine in pielea noastra, chiar daca e noapte, ploua usor si nu prea avem lumini la biciclete. De la Oravita la Racasdia, mergem mai mult pe bajbaite dar ajungem cu bine la casuta parinteasca, care din pacate e cam friguroasa. Nicio problema, lemne sunt, soba avem, ne adaptam.
        A doua zi dimineata, mancam bine si hopa sus pe biciclete, prin noroi pe drumuri agricole spre Ciclova. Pamantul e moale si ne infundam bine, ne oprim de multe ori sa curatam rotile dar o facem cu zambetul pe buze, caci si soarele ne zambeste. Ajungem la Ciclova Romana dupa aprox. 50 minute si cand intram pe asfaltul zdrobit din sat, ni se pare ca suntem pe autostrada. 

Incepe sa sara noroiul de pe cauciucurile noastre si viteza sa creasca usor. Admiram casele neingrijite din Ciclova, facem slalom printre craterele din asfalt dar inaintam, chiar daca de acum avem numai de urcat. Ciclova Montana ne intampina cu Manastirea catolica Maria Ciclova (cunoscuta si sub denumirea de Manastirea de pe Cleant) ,

 care este construita pe o stanca, in jurul anului 1800 si care este loc de pelerinaj pentru multi dintre locuitorii catolici ai zonei. Putin mai sus de manastire se mai vad si astazi ruinele fabricii de bere, care dupa fabrica de la Timisoara, este prima ca vechime. A fost construita in 1726 datorita colonizarii zonei cu locuitori si specialisti din Bavaria, Tirol, Stiria si Boemia, Ciclova avand exploatatii neferoase deschise inca din 1717 cand austriecii au ridicat primul furnal banatean pentru topirea minereurilor neferoase. 

Pentru ca zona avea activitate industriala intensa, productia de bere era iminenta, astfel fabrica a inceput sa produca bere blonda nefiltrata, fara drojdie pana dupa primul razboi mondial cand fabrica a ajuns in prag de faliment, moment in care a fost cumparata de "Timisoareana". Pentru a evita concurenta, acestia au mutat fabrica de la Ciclova la Timisoara, ca dupa 45 de ani, tot "Timisoreana" sa o redeschida ca sectie a ei si sa produca tipuri de bere precum "Carasul", "Ciclova" si apoi "Semenic", "Crivaia", "Montana", "Carpati" si "Bastion", bere blonda cu concentratie alcoolica de 11, 12 si 13 %.

 Dupa 1990 a fost preluata in proportie de 60% de un producator german, drept urmare, pana in 1996, la Ciclova Montana se producea "Montana Pilsener". Fabrica se inchide in urma unor scandaluri in care au fost implicate si politicieni locali si rezultatul? Totul ajunge la fier vechi, astazi ramanand doar zidurile si pivnitele sapate in stanca unde era depozitata berea. Trist e faptul ca desi a avut un inceput promitator, Caras-Severinul ramane in continuare un judet al ruinelor.
                 Cu gandul la fabrica, ajungem imediat la poiana de sub stanca Muntelui Simion, unde in fiecare primavara se sarbatoreste ziua liliacului prin muzica populara si voie buna. De aici lasam toate legendele si povestile la o parte caci incepe cea mai grea bucata a urcusului nostru. Bem o gura de apa, strangem bine ghidonul si incet, incet, urcam spre Manastirea Calugara. Avem noroc ca suntem cu MTB-uri caci pe cursiera e mai greu de urcat. Pedalez in ritmul Dalianei si spre uimirea mea, nu simt deloc nevoia sa sprintez, sa fortez si sa ridic ritmul, cum am tendinta cand vad o astfel de urcare. De data asta e altceva, ma bucur de urcare la puls normal si vreau sa vad cat de mult rezista Dali pe bicicleta. Vad ca incepe sa se cam chinuie dar totusi se tine bine pe bicicleta si asta ma bucura si uimeste in acelasi timp.

 Ajunge cu bine la Manastire dupa ce face doua opriri pentru a-si trage sufletul. 

Urcarea de 2 km cu inclinatie a pantei de 10,9% e gata si acum ne putem odihni in liniste in curtea Manastirii Calugara, construita intre 1859-1862, care a fost renovata recent si momentan nu are nicio pictura pe perete. 

Manacam ceva si intram pentru cateva minute in lacasul sfant care, dupa spusele oamenilor are puteri miraculoase, vindecatoare de boli. Cand iesim, constat ca ne lipsesc doua manusi din echipamentul lasat in curte pe o banca. Dupa cateva minute, vedem un caine ce se plimba pe langa banca cu echipamentul nostru si care mai fura o manusa si fuge cu ea sa o ascunda.

 Il urmarim crezand ca le vom gasi si pe celelalte dar cutu-cutu nu e prost, le-a ascuns in locuri diferite, astfel ca n-am mai gasit nimic...am ramas cu doua perechi de manusi decompletate.
                    Legam bicicletele una de alta, ne luam rucsacii in spate si o luam la pas, prin padure, pe un traseu mediu ca dificultate, spre "Culmea Rol". Si aici intervine motivul pentru care imi este dor de toamna. Traseul acesta ne-a oferit un adevarat spectacol de culoare. Este incredibil cat de frumoasa poate sa fie o padure de foioase pe timp de toamna.

 Mergeam aproape cu gura cascata si de multe ori ne opream sa savuram privelistile ce ne inconjurau. Mi-e foarte ciuda ca am uitat aparatul foto acasa si m-am chinuit sa imortalizez momentele cu telefonul, dar calitatea nu e aceeasi...:( In fine...mai mult imbatati de frumusete, am reusit sa trecem cu bine prin toate cele trei hop-uri de pe traseu, portiuni in care urcarea devenea ceva mai tehnica, pe grohotis si printe stanci, chiar daca nu ne aflam la o inaltime mai mare de 700-800 m. Ajungem sus, dar inainte de a urca pe "Rol", am mers sa vedem un aven, care de fiecare data cand il vad imi ofera cateva emotii interesante. 

Este vorba de un fel de pestera verticala cu o deschidere destul de mare dar cu o adancime considerabila. Legendele spun ca ar avea ceva legaturi subpamantene cu cetatea de la Ilidia dar si cu Banatul Sarbesc. Am lasat misteriosul aven in pace si am inceput cu grija sa urcam pe stancile care ne duceau in varf, pe culmea Rolul Nou. Desi nu are o inaltime mai mare de 913m, culmea este chiar superba datorita salbaticiei sale dar si aspectului sau de fortareata ruinata.

 Este unul din locurile mele preferate pentru ca este un veritabil punct de belvedere asupra vaii Carasului. De aici se pot vedea culmile muntilor Aninei, vf. Simion, valea Ciclovei, Oravitei, Ghicinului

 cu toate localitatile existente si daca cerul este senin, se poate vedea chiar si Dunarea, ba mai mult, pana la Varset, in Serbia. De asemenea, emotia pe care ti-o da aceasta priveliste, este amplificata si de faptul ca la doar 1-2 m prapastia te asteapta cu bratele deschise. 

                        Dupa ce-am savurat cateva sandwici-uri, am coborat de pe culme pentru a cauta o pestera de vreo 10 m. sapata chiar in culmea Rolul Nou. Intrarea in ea este destul de stramta dar apoi se deschide o galerie mai mare care se incheie cu un fel de "balcon", la doar cativa metri de varf. Aici nu mai poposim atat de mult si incepem coborarea, care de cele mai multe ori mi se pare mai dificila decat urcarea, mai ales in zonele acelea cu stanci si grohotis. Totusi trecem cu bine de ele si ajungem inapoi la manastire in aproximativ o ora.

 De aici sarim pe biciclete si o luam la vale spre Ciclova Montana. Viteza e tentanta dar coborarea e cam abrupta si tehnica, deci folosim mult frana...
In Ciclova, facem la dreapta pe langa fabrica de bere si incepem un urcus destul de solicitant, pe bolovani spre Oravita. Ar mai fi fost o varianta mai scurta prin padure, dar aceea ne-ar fi dus undeva mai jos in Oravita. Cel putin asa, pe traseul acesta am putut sa ne bucuram si de frumoasele privelisti de deasupra orasului, la apus de soare. 

N-am mai fost niciodata pe drumul acesta, dar ma bucur ca l-am descoperit, chiar daca pe alocuri am fost amenintati cu muscaturi de niste caini nervosi. 
                          In Oravita, vedem si lacul de acumulare cu barajele construite inca din secolul al XVIII, odata cu instalarea imperiului habsburgic, cand au fost repuse in valoare perimetrele miniere abandonate de turci. Astazi, cele doua lacuri mai au rol de protectie impotriva inundatiilor dar si de agrement prin activitati de piscicultura, iar barajele sunt declarate monumente de arta tehnica industriala.

 Facem cateva poze, dupa care lasam bicicletele sa o ia la vale spre Oravita Romana. Cand soarele incepea sa se ascunda dupa dealuri, noi eram deja la intrarea in Racasdia, satucul copilariei mele, despre care voi scrie un articol la un moment dat.
                            O tura reusita, din toate punctele de vedere, inclusiv a conditiilor meteo, o tura pe care o recomand cu caldura tuturor celor care doresc sa exploreze minunatul Banat de munce. Va las, caci inca ma gandesc la cum a reusit Daliana sa urce pe bicicleta pana la Manastirea Calugara...

Ţarcule grădină mare

Locatie: Muntii Tarcu, jud. Caras-Severin, Romania
Data: 21-23 si 27 septembrie 2012
Participanti: eu, Tavi, reprezentanti ai jandarmeriei
Track GPS 


          Stau intins pe spate, pe iarba uscata. Sunt inconjurat de mii de tufe rosietice de afine dar si merisoare. Undeva in departare se aud behaiturile oilor care rontaie fericite firele de iarba uscata, cainii simpatici ciobanesti se distreaza latrand la orice miscare suspecta, magarusii isi iau munca in serios si cara bagajele ciobanilor care fluiera. 

 Deschid ochii si in fata mea se ridica cel mai spectaculos peisaj pe care l-am vazut in ultima vreme. Este soarele imbujorat si rusinat care-si incearca izmenele si se pregateste de culcare. Lumina rosietica invadeaza toata valea si te face sa incremenesti cand o vezi. Aproape ca nici nu mai respir pentru ca nu cumva sa deranjez soarele si acesta sa fuga mai repede la somn. 

 Vreau ca timpul sa stea in loc acum iar eu sa raman in aceeasi pozitie mult si bine. In cap am tot felul de ganduri si sunt uimit de limpezimea lor, e clar ca tot ceea ce ma inconjoara acum are un efect incredibil asupra mea. Este atata liniste aici, parca prea liniste... dar asa trebuie sa fie tot timpul aici. Acesta e fagasul normal al lucrurilor din Muntii Tarcu. 
           Soarele a disparut iar padurile din vale au devenit mai intunecate si mai infricosatoare. Ma ridic si frigul din oase incepe sa ma gadile. Nu-l bag in seama si ma indrept usor spre Cuntu. Inca sunt fermecat de peisajul care s-a derulat in fata ochilor mei cu cateva momente mai devreme, parca sunt beat, parca sunt indragostit, ceva ma face sa plutesc.

 Revin pe traseul care leaga cabana de la Cuntu de vf. Tarcu si ceva ma loveste brutal in cap. Starea de bine creata de peisajele superbe de mai devreme a disparut caci realitatea este cruda si ma loveste cu brutalitate. Ochii mi se intristeaza cand revad brazdele de pamant si vegetatia smulsa si rupta de cauciucurile cramponate ale motocicletelor de enduro. Imi ridic privirea si in fata mea se ridica un deal biciuit care parca suspina de durere.

  Este pur si simplu batjocorit si distrus caci se pare ca a devenit locul de joaca al motociclistilor inconstienti si fara pic de moralitate. Daca acum cativa ani in locul acela se vedea o singura poteca facuta de piciorul turistului responsabil, acum poti distinge zeci de drumuri si drumulete facute de mijloace poluante si motorizate. Pe multe din aceste drumulete, la fiecare aversa puternica, apa isi face loc printre pietre si incepe sa spele terenul.

  Fara subtrat vegetal se creaza ravene si santuri care in timp vor deveni tot mai mari si neprietenoase. Vegetatia distrusa de puterea motoarelor nu reuseste sa se regenereze si moare iar in locul ei ramane un deal dezbracat, trist si instabil. Golul alpin din Tarcu nu mai este ce a fost candva si asta este trist...trist pentru ca este distrus de noi, de oameni, de oameni fara scrupule, fara moralitate, fara suflet care nu apreciem deloc minunatiile pe care Dumnezeu ni le-a dat. Batandu-ne joc de aceste locuri, practic ne batem joc de creatia Lui si nu-i pacat sa-ti bati joc de munca altuia? Mai trist e ca in ritmul acesta de distrugere, stranepotii nostrii nu vor avea sansa sa se bucure de peisajele pe care muntele cu drag ti le ofera si poate ca nici nu vor cunoaste termenul de "padure virgina", poate ca vor umbla cu tubul de oxigen in spate sau poate ca nici nu vor exista. E atat de greu sa lasam natura sa-si traiasca viata dupa bunul plac?

               Nu am urcat in Tarcu ca sa-i plang de mila, ci am urcat pentru a-i da o mana de ajutor. Este prima actiune de combatere a nocivului turism motorizat la care particip si de altfel, una din primele actiuni in care este implicata si jandarmeria.
Am facut doua echipe. Una in Poiana Marului si una la Cuntu. Urma sa oprim fiecare motociclist si in baza OUG 57/2007 si legea 49/2011 sa aplicam impreuna cu jandarmeria, sanctiuni si avertismente, caci rangerii din administratia Sitului Natura 2000 Tarcu au competenta de a face acest lucru.
               Nici bine nu am inceput urcusul spre saua Jigoriei caci pe drum ne rasar in fata un grup de 10-12 motociclisti care se indreptau spre Borlova. Nu i-am oprit caci am considerat ca sunt pe un drum public si in afara de o sesiune de informare nu aveam ce sa le facem. In saua Jigoria ne mai intalnim cu inca 4, dar pe acestia ii oprim. Erau austrieci din care unul politist. Le-am adus la cunostiinta faptul ca se afla intr-o arie protejata si ca orice abatere de la drumurile publice constituie contraventie. Bineinteles, ei habar n-aveau ca este zona protejata si dupa noroiul de pe motociclete nu pareau sa se fi plimbat doar pe drumuri publice. Sa fim seriosi, cine vine din Austria sa se dea cu motorul doar pe drumul Caransebes-Muntele Mic si Otelu-Rosu - Poiana Marului- Saua Jigoria? E clar ca ei cautau trasee in zone montane superbe intr-o zona necunoscuta si cat mai departe de tara lor in care acest lucru este inadmisibil. Era de datoria proprietarului pensiunii la care au fost cazati sa-i informeze cu privire la aria protejata in care se afla. Dar cum banul este cel care dicteaza pentru multe din pensiuni, proprietarii fac tot posibilul sa aduca turisti "motorizati" si sa-si umple buzunarele fara sa se gandeasca deloc la sanatatea nepotilor si stranepotilor lor. "Eu sa am...dupa mine potopul"...  
Austriecii au bagat bine la "bibilica" ceea ce le-am spus si probabil ca vor da sfoara in tara lor cum ca si in Romania, legea a inceput sa se aplice, ce-i drept, cam timid dar se aplica. 
              Cum ne si asteptam, sambata a fost liniste...liniste completa si turistii (la pas) cu care ne intalneam chiar erau mirati ca nu au vazut niciun motor, niciun jeep, ca nu au simtit deloc miros de combustibil ars si ca nu au "surzit" din cauza motoarelor ambalate. Austriecii si-au facut bine treaba si au imprastiat informatia cum ca "legea" este sus si ii asteapta:) Drept urmare am luat-o si noi la pas spre vf. Tarcu pentru a-l surprinde intr-o ipostaza de-a dreptul spectaculoasa...

               In schimb, duminica, chiar la plecare, pe drumul dinspre Cuntu spre saua Jigoria(care nu este decat traseu turistic), dam nas in nas cu un alt grup de motociclisti din care "capul" de turma, un motorist din Poiana Marului, nu vrea sa opreasca la semnele noastre si era sa loveasca pe unul dintre noi. Ceilalti 4 motociclisti au oprit si au avut bunavointa sa discute civilizat cu noi. E si normal, erau din Germania. Acestia s-au legitimat fara nicio retinere in schimb, al nostru cetatean roman, a vrut sa-si "scalde" palaria si a furnizat informatii eronate despre el care nu se potriveau cu cele din baza de date a jandarmeriei. Lipsa de respect, ingamfarea si atitudinea lui m-a umplut de amaraciune mai ales cand acesta le spunea nemtilor: "Nu va faceti griji, ca astia is aici numai in weekend. Azi pleaca si de maine facem ce vrem". Ceea ce nu stiau ei era ca de fapt acest gen de actiuni se fac si in timpul saptamanii. Una dintre ele s-a facut chiar in saptamana imediat urmatoare, joi, 27 septembrie cand ne prezentam din nou in zona, de data asta cu o singura echipa(eu, Tavi, Alin, Ambrus si doi jandarmi, caci echipajul de politie solicitat este prea... ca sa se afiseze intr-o actiune de acest gen).

                 Ne instalam in Poiana Marului si iata ca primul grup de 9 "motorizati" francezi, condusi de unul din organizatorii unui concurs de enduro din zona, dar care opresc mirati la semnele noastre. Pentru ca erau pe drum public, au fost doar informati iar "conducatorul" lor a fost rugat sa scoata marcajele ramase de la concurs. Apoi liniste...si ne mutam in saua Jigoria, unde nu dupa mult timp apare un proprietar de pensiune din Borlova care incepe sa faca scandal si sa se rasteasca la noi ca-i speriem clientii. Apoi apare un alt individ, tot afacerist din Borlova impreuna cu un deputat de Caras-Severin, impreuna cu sotia lui. Bineinteles si cu acestia discutiile nu au avut nicio noima caci ei nu voiau sa inteleaga deloc motivul pentru care noi suntem acolo, ba mai mult, deputatul care era "in teritoriu", se tot rastea la jandarmi : " Ce cauta ei aici, cu ce drept sunt aici??" Noi cu legea, ei cu amenintarile iar replica ce m-a amuzat cel mai mult a fost "Lasa dom'le legea..." Te lasa fara cuvinte...reprezentanti ai statului sa spuna asta... De asemenea, sotia deputatului ne tot intreba " de ce se mai fabrica ATV-uri daca nu ai voie sa te plimbi pe acolo cu ele?" si era mirata de propunerea noastra de a merge pe jos spre Tarcu. " Cum sa mergi pe jos pana pe Tarcu?" De parca ea in copilarie(cand aceste inventii nu prea erau) se plimba numai cu ATV-uri si jeep-uri. Am fost acuzati ca le furam muntii, ca le distrugem afacerile, ca le speriem clientii si multe altele fara noima. Intr-un oarecare fel le inteleg frustrarea caci ei din acest gen de turism traiesc, dar administratia sitului nu vrea decat sa-i faca sa se orienteze spre alte genuri de turism in zona.

                  Dupa inca doua-trei sesiuni de informare si de luare in evidenta cu alte grupuri de motociclisti, ne intoarcem in Poiana Marului unde ne intalnim cu seful jandarmilor si un echipaj de politie care au venit sa vada ce se intampla in zona, in urma unui telefon primit de la sefii din Resita, care la randul lor au fost telefonati de deptutatul cu care ne-am intalnit noi. Deputatul face valuri... apoi apare inca un proprietar de pensiune din zona, nervos si el...si sunt uimit de cata lume vrea sa "muste" din noi. Dupa ce pleaca jandarmii si politia, Tavi insista sa se intalneasca cu ultimul proprietar aparut si bine a facut, caci incep o discutie normala si foarte civilizata. Amandoi si-au spus punctul de vedere iar respectivul pare sa fi inteles ideea pentru care noi ne aflam acolo, ba mai mult, am fost surprins sa vad ca vrea sa se orienteze spre turistii care vin acolo cu bicicleta. Tot el spunea ca se va intalni cu toti promotrii anduro din zona si le va propune o reprofilare dar si sa-si treaca pe o harta traseele de care ei sunt interesati. Aceasta harta va fi studiata de administratia sitului si se vor alege cateva zone in care motociclistii sa nu afecteze deloc speciile protejate din sit si in care sa se desfasoare in voie. Turismul motorizat nu va dainui pentru multa vreme acolo iar proprietarii de pensiuni ar trebui inca de pe acum sa-si faca planuri de a atrage alte tipuri de turisti in zona. Unul dintre acestea este ciclismul...caci este nepoluant si foarte sanatos. O mostra o puteti vizualiza in acest film de exceptie. 
                Treaba asta stiu ca dureaza si stiu ca lucrurile se vor schimba in timp, dar trebuie sa avem incredere deplina ca ceea ce ne propunem sa facem este bine si bineinteles ca se va realiza. Turismul trebuie promovat in zona atata timp cat acesta este de bun simt si nu distruge nimic in interiorul ariei protejate. E atat de placut sa privesti peisajele acelea minunate in timp ce te plimbi fie pe jos, fie cu bicicleta...

 De multe ori ma intreb, de ce nu putem sa iubim si noi natura? De ce nu putem sa avem grija de ea si sa o protejam? Ce ne-a facut ea ca sa primeasca un asemenea comportament din partea noastra? De ce nu incercam sa-i devenim prieteni dragi?